Virusul rujeolei nu există!

microscopic shot of a virus

O polemică îndreptățită! Virusul rujeolei nu există!

În fața acestei informaţii, ne întrebăm imediat câte milioane de persoane vaccinate împotriva unui virus care nu există, sunt. Având în vedere toate suspiciunile legate de siguranţa vaccinurilor, polemica va lua amploare. Se spune că „trei milioane de copii sunt salvați în fiecare an prin vaccinare, din care un milion se datorează vaccinărilor împotriva rujeolei”. Aceasta afirmație oficială va necesita acum unele explicaţii.

Ce spun juriștii? Virusul rujeolei nu există!

Judecătorii Curţii Supreme federale germane au confirmat că virusul rujeolei nu există. Este ceea ce îi disculpă pe susținătorii teoriei care spune că niciun studiu nu a dovedit existenţa virusurilor.

Chiar și după această hotărâre a Curţii Supreme Federale Germane, vaccinarea împotriva rujeolei a continuat să fie realizată la milioane de cetăţeni germani (şi din lumea întreagă) fără să se ridice întrebări cu privire la existența unor motive tenebroase în spatele acestui act.

Prima şedinţă civilă a Curţii Supreme Federale Germane a confirmat hotărârea Înaltului Tribunal de la Stuttgart din 16 februarie 2016, conform căreia existența virusului rujeolic nu a fost dovedită. Suma de 100.000 de euro pe care dr. Stefan Lanka a oferit-o ca recompensă în schimbul dovedirii ştiinţifice a existenţei virusului rujeolei nu a mai trebuit dată reclamantului. Reclamantul a fost de asemenea condamnat să suporte toate cheltuielile procesului.

Ce spun experții? Virusul rujeolei nu există!

Cei cinci experţi angajaţi în proces au prezentat concluziile studiilor ştiinţifice. Fiecare dintre cei cinci experţi, pintre care se numără și prof. dr. Andreas Podbielski, numit de Înaltul Tribunal de la Stuttgart, la fel ca şi la jurisdicţia precedentă, au constatat în mod invariabil că niciuna din cele şase lucrări publicate prezentate la proces nu au adus proba ştiinţifică a existenţei presupusului virus al rujeolei.

Genetica infirmă teza existenţei virusului – Virusul rujeolei nu există!

La proces au fost prezentate rezultatele cercetării asupra aşa-zisei hărți peptidice a presupusului virus al rujeolei. Două laboratoare recunoscute, dintre care cel mai mare şi cel mai important institut de genetică din lume, au ajuns exact la aceleaşi concluzii, în mod independent. Concluziile dovedesc că în ceea ce priveşte virusul rujeolei, autorii celor şase studii s-au înşelat, şi toţi virusologii specialişti în rujeolă se înşeală în prezent. Ei consideră constituenţi celulari obişnuiţi ca fiind particule ale presupusului virus al rujeolei.

Eroare? Virusul rujeolei nu există!

Din cauza acestei erori, în timpul deceniilor de structurare a unui consens, constituenţi normali ai celulelor au fost asamblaţi mental într-un model de virus al rujeolei. Până astăzi, nicio structură reală care să corespundă acelui model nu a fost găsită, nici la om nici la animal. Odată cu rezultatele testelor genetice, toate tezele privind existenţa virusului rujeolei au fost infirmate ştiinţific.

Autorii celor şase lucrări publicate şi toate celelalte persoane implicate nu şi-au dat seama de eroare pentru că ei au încălcat o datorie ştiinţifică fundamentală: necesitatea lucrului „în regulile artei”, adică conform regulilor definite la nivel internaţional şi în cele mai bune practici ştiinţifice – ei nu au făcut experienţele de control. Experienţele de control ar fi împiedicat autorii şi umanitatea să cadă în această eroare capitală. Această eroare a devenit fundamentul credinţei în existenţa virusurilor care s-ar afla la originea bolilor. Răspunzând întrebării pertinente a tribunalului, conform paginii 7 din protocol, expertul desemnat de tribunal, prof. dr. Podbielski, a confirmat existența acestei erori, explicitând că autorii nu au realizat niciun experiment de control.

O amenințare la adresa sănătății! Virusul rujeolei nu există!

Pe 16 februarie 2016, Înaltul Tribunal din Stuttgart a casat hotărârea tribunalului din prima instanţă – care îl condamnase pe dr. Stefan Lanka la plata a 100.000 de euro autorilor lucrărilor care susțin existența virusului rujeolic – a respins acţiunea şi a admis, printre altele, discursul capital al profesorului Podbielski referitor la cele şase lucrări publicate. Reclamantul a făcut recurs la Curtea Supremă, acuzând modul în care s-a desfășurat procesul la curtea de la Stuttgart şi afirmaţia conform căreia aspectele legate de rujeolă susținute de dr. Stefan Lanka aduc o ameninţare sănătăţii publice. Recursul a fost respins de Curtea Supremă în termeni clari. Astfel, Curtea Supremă a confirmat hotărârea Înaltului Tribunal de la Stuttgart din 16 februarie 2016.

Concluzii – Virusul rujeolei nu există!

Cele şase lucrări supuse procesului sunt principalele publicaţii ad hoc în ceea ce priveşte „virusul rujeolei”. Cum în afară de aceste şase lucrări nu există altele care să încerce să dovedească existenţa virusului rujeolei prin metode ştiinţifice, hotărârea Curţii Supreme asupra virusului rujeolei şi rezultatele testelor genetice au drept consecinţă că orice declaraţie naţională sau internaţională asupra presupusului virus al rujeolei, asupra caracterului infecţios al rujeolei şi asupra avantajelor şi a siguranţei vaccinării împotriva rujeolei, sunt lipsite de orice fundament legitim.

În urma anchetelor declanşate de contestarea virusului rujeolei, directoarea Institutului naţional de referinţă pentru rujeolă din cadrul Institutului Robert Koch, profesoara Annette Manhertz, a admis un lucru important. Această declarație poate explica nivelul crescut de handicapuri induse prin vaccinarea împotriva rujeolei, şi de ce şi cum, în particular acest tip de vaccin pare a declanşa din ce în ce mai multe cazuri de autism.

De ce apar reacții autoimune? Virusul rujeolei nu există!

Profesoara Manhertz a admis că „virusul rujeolei” conţine compuşi celulari naturali tipici (ribozomi, sau fabrici de proteine celulare). Deoarece vaccinarea împotriva rujeolei conţine „virusul rujeolei întreg”, acest vaccin conţine structuri proprii celulei. Aceasta explică de ce vaccinarea împotriva rujeolei provoacă frecvente alergii şi reacţii autoimune. Ele sunt mult mai severe decât alte tipuri de vaccin.

Expertul Curţii, profesorul Podbielski, a spus în mai multe rânduri că, datorită declarației d-nei Annette Manhertz asupra ribozomilor din virusul rujeolei, teza existenţei virusului rujeolei a fost infirmată.

La proces a fost de asemenea consemnat faptul că cea mai înaltă autoritate ştiinţifică germană din domeniul bolilor infecţioase, Institutul Robert Koch, contrar competenţei sale conformă cu § 4 Infection Protection Act (IfSG), nu a putut efectua teste asupra virusului presupus al rujeolei pentru a le publica. Institutul Robert Koch pretinde că a făcut studii interne asupra virusului rujeolei, dar refuză să expună rezultatele sau să le publice.

Autor: dr.Mirela Wagner, specialist dermatologie, neurologie, oncologie

Simptome obișnuite care pot semnala cancerul!

half face of a woman wearing pink bonnet
Photo by Annushka Ahuja on Pexels.com

Termenul de cancer este destul de vast si cuprinde peste o suta de tipuri diferite de cancer. Desi fiecare tip are propriul lui ansamblu de caracteristici, exista unele simptome ale cancerului care apar in mai multe dintre formele acestei boli.

Este important sa retineti ca unele tipuri de cancer nu prezinta niciun simptom pana cand nu se afla in stadii avansate. Este si motivul pentru care este necesar screeningul cancerului si este vitala evaluarea riscurilor pentru prevenirea cancerului si detectarea precoce a acestuia.

Simptomele cancerului: semne de avertizare pentru femei

  • Oboseala persistenta
  • Pierderea neintentionata in greutate
  • Durerea
  • Febra
  • Modificari intestinale
  • Tuse cronica
  • Modificari ale pielii
  • Aciditate stomacala cronica sau sentimentul de satietate dupa o masa mica
  • Respiratie suieratoare sau respiratia scurtata
  • Probleme la inghitire si raguseala

Simptomele cancerului: semne de avertizare pentru barbati

Multe dintre tipurile de cancer, inclusiv cancerul de prostata, nu au semne sau simptome in stadiile lor timpurii. Daca aveti un risc crescut pentru cancerul de prostata – cum ar fi faptul ca sunteti descendenti afro-americani sau aveti un istoric familial al acestei boli – trebuie sa discutati cu medicul dumneavoastra legat de o investigatie numita antigenul specific prostatic (PSA).

Nivelurile crescute de PSA pot semnala prezenta cancerului. Alte semne de avertizare care ar putea indica faptul ca ceva este gresit includ: umflarea picioarelor, dureri de oase si dificultati de urinare.

Cel mai frecvent simptom intalnit in cazul barbatilor este modificarea urinei lor. Persoanele de sex masculin ar trebui sa semnaleze medicului orice problema urinara, inclusiv prezenta unui flux slab de urina, mai ales cand aceste manifestari apar rapid, in decursul a catorva saptamani.

Simptomele cancerului: semne de avertizare pentru femei

Cancerul de san este cel mai frecvent tip de cancer intalnit la femei. In urma autoexaminarii sanilor se pot detecta umflaturi neobisnuite, care ar trebui luate in serios. De fiecare data cand simtiti o anomalie, umflatura sau nodul sub pielea sanilor trebuie sa consultati medicul pentru investigatii. O mamografie sau teste imagistice pot fi necesare pentru determinarea cauzei.

Oboseala persistenta

Oboseala este unul dintre simptomele cel mai frecvent experimentate in cazul cancerului. Aceasta este de obicei intalnita mai ales cand cancerul este avansat, dar poate sa apara si in formele incipiente ale unora dintre tipurile de cancer.

Anemia este vinovata de cele mai mutle ori – conditie asociata cu multe dintre tipurile de cancer, in special tipurile care afectaza intestinul. Oboseala este o manifestare atat a conditiilor maligne, cat si a celor benigne si ar trebui evaluata de medic. Pierderea neintentionata in greutate

Chiar daca poate fi o surpriza placuta pentru unele persoane, pierderea in greutate fara efort, poate fi un semnal de alarma pentru multe boli, inclusiv pentru cancer. Pierderea neintentionata a peste 5 kilograme sau mai multe justifica vizita la cabinetul medicului. Acest tip de diminuare a greutatii poate avea loc cu sau fara disparitia apetitului. Scaderea numarului de kilograme poate fi atat un simptom al cancerului, dar si o manifestare a multor altor boli.

Durerea

Durerea nu este un simptom al cancerului, cu exceptia anumitor tipuri de cancer, cum ar fi cele care s-au raspandit la nivelul oaselor. Durerea, in general, apare atunci cand cancerul se extinde si afecteaza organe si nervi.

Durerea din zona inferioara a spatelui este un simptom de cancer specific celui ovarian si al celui de colon. Durerile de umar pot fi manifestarea cancerului pulmonar. Durerile de cap pot fi asociate cu tumori ale creierului (maligne si benigne).

Durerea de stomac poate fi legata de mai multe tipuri de cancer: pancreatic, de stomac, etc. Totusi, durerea de stomac poate fi un simptom foarte vag, intrucat mai multe tipuri de boli pot provoca dureri de stomac.

Pentru starea noastră de bine!

Febra

Febra este un simptom non-specific pentru multe conditii de intensitate diferita, inclusiv cancer. In ce priveste cancerul, febra persistenta sau cea intermitenta, constant intalnita, poate semnala stresul sistemului imunitar. Febra este frecvent asociata cu tipurile de cancer care afecteaza sangele, cum ar fi leucemia si limfomul, dar este deseori intalnita la persoanele la care cancerul s-a extins.

Modificari intestinale

Daca suferiti de constipatie, diaree, sange in scaun, flatulenta, scaune scazute cantitativ sau doar o modificare generala de ansamblu a tranzitului intestinal, consultati medicul. Aceste simptome sunt cel mai des asociate cu cancerul de colon, dar pot fi si manifestarile altor tipuri de cancer.

Tuse cronica

O tuse persistenta care nu dispare sau se agraveaza, trebuie evaluata de catre medic. Sangele si mucusul care pot insoti tusea pot fi cauzate de multiple conditii. O tuse cronica, cu sange sau mucus poate fi simptom de cancer pulmonar.

Modificari ale pielii

Cei mai multi dintre noi stiu ca alunitele sunt un semn de cancer de piele. Ar trebui sa observati si orice schimbare in pigmentarea pielii. Daca pielea dumneavoastra sangereaza brusc sau se descuameaza excesiv, trebuie sa consultati medicul.

Aciditate stomacala cronica sau sentimentul de satietate dupa o masa mica

Cel mai frecvent semn precoce de cancer de stomac este durerea in partea superioara sau in mijlocul abdomenului, care se simte sub forma unei arsuri sau asemanatoare cu flatulenta. Aceasta poate fi agravata de consumul de alimente, astfel incat dupa ce mancati destul de putin se va instala senzatia de satietate ca si cand ati fi consumat mese bogate.

Durerea este neplacuta si poate fi ameliorata de antiacide, confirmand in mod fals concluzia ca a fost cauzata de acizii stomacali, cand de fapt, ar putea fi vorba despre mai mult decat atat. Daca aveti frecvente crize de acest gen, durere abdominala inexplicabila si sentimentul de satietate, chiar si cand mancati mai putin decat in mod normal, consultati medicul.

Respiratie suieratoare sau respiratia scurtata

Unii dintre bolnavii de cancer pulmonar au semnalat ca printre primele semne constatate la debutul bolii s-a numarat incapacitatea de a respira. Chiar si in urma deplasarilor pe distante scurte, apare respiratia suieratoare, care poate fi considerata gresit, un semn al astmului.

Cancerul tiroidian poate cauza probleme de respiratie, in cazul in care un nodul sau o tumora apasa pe trahee. Orice dificultate de respiratie, care persista, este un motiv suficient sa vizitati medicul.

Probleme la inghitire si raguseala

Cel mai frecvent, aceste manifestari sunt asociate cu cancerul esofagian sau al gatului, dar pot fi si primele semne ale prezentei cancerului pulmonar. Vocea ragusita sau sentimentul ca ceva apasa in gat pot fi indicatori timpurii ai cancerului tiroidian sau ai prezentei unui nodul precanceros.

Autor: dr.Mirela Wagner, specialist oncologie, neurologie, dermatologie

Provocare pentru 4 zile – resetare fizică și mentală
Detoxifiere perfectă!
Vitamina C cu eliberare gradată
Te apără de viruși sau bacterii!
Usturoi și cimbru – imunitate perfectă
Vitalitate la superlativ!
Pentru imunitatea ta!
50 de nutrienți esențiali!
Vitalitate la superlativ!
Imunitate la superlativ!
Mai multă energie!
Repară flora intestinală!
Curăță intestinele!
Superalimentul tău!

Nu îndopați copiii cu medicamente!

boy in gray knit hat

Pentru a fi feriți de boli, copiii au nevoie de microbi, nu să fie îndopați cu medicamente. Microbii dezvoltă sistemul imunitar al organismului.

Medicamentele în exces dăunează imunității! Nu îndopați copiii cu medicamente!

Utilizarea excesivă de medicamente dăunează grav funcției sistemului imunitar – acest gardian puternic al organismului uman. Cei mai mulți dintre noi, la primele semne de răceală, alergăm la farmacie pentru a lua „ceva” ca să ne treacă repede. Problema este că substanțele chimice nu lasă boala să-și urmeze cursul firesc.

Medicamentele doar ameliorează simptomele! Nu îndopați copiii cu medicamente!

Ceea ce putem face este să ameliorăm simptomele, dar nu cu medicamente, ci cu alimente, produse apicole și naturale (ceaiuri, citrice, sucuri de fructe și lămâie, propolis, miere, sirop de ceapă, ridiche etc). Medicamentele împiedică sistemul imunitar să lupte cu boala, și în timp el devine nefuncțional.

Despre antibacteriene, antibiotice etc. Nu îndopați copiii cu medicamente!

Un alt lucru care afectează sistemul imunitar este utilizarea obsesivă de produse antibacteriene, din teama de a intra în contact cu orice fel de microbi. Este important să ne spălăm pe mâini înainte de masă, și mai des atunci când suntem răciți sau gripați, ori când vizităm pe cineva la spital. Dar unii părinți au obiceiul de a-și proteja în mod excesiv copii și de a le crea un mediu super-igienizat.

Exista o vorbă în popor care spunea că dacă scapi un aliment pe jos, poți să-l mănânci fără să-l speli, deoarece puțină mizerie ajută la formarea de anticorpi

Noroiul și sistemul imunitar. Nu îndopați copiii cu medicamente!

Un studiu recent a confirmat faptul că joaca afară, în noroi, ajută la dezvoltarea sistemului imunitar al copiilor, și reduce riscul de afecțiuni cronice, precum astm. Microbiologul Marie-Claire Arrieta, unul din autorii cărții „Let Them Eat Dirt – Saving Our Children from an Oversanitized World” atrage atenția asupra faptului că dezinfectantele de mâini, săpunurile antibacteriene care distrug microbii și antibioticele luate pe cont propriu au efecte negative asupra sistemului imunitar al celor mici.

Exagerarea conduce la boli cronice! Nu îndopați copiii cu medicamente!

Părinții își cresc astăzi copiii într-un mediu mult mai curat și mai igienizat ca oricând. Experții în microbiologie sunt de părere că această exagerare de a fi tot timpul curați și feriți de microbi poate conduce la dezvoltarea unor boli cronice.

În organismul nostru se află o armată de microbi (microbiom) care ne protejează împotriva germenilor, ajută la producția de energie și de vitamine.

/

Cum este în primii ani de viață? Nu îndopați copiii cu medicamente!

Studiile de laborator au arătat că în primii ani de viață, sănătatea acestui microbiom este crucială pentru starea de sănătate de mai târziu a copiilor. Microbiologii explică faptul că atunci când ne naștem, nu avem nici un microb în corp, iar sistemul nostru este subdezvoltat. Pe măsură ce microbii încep să apară, aceștia dau un start sistemului imunitar să funcționeze. Fără microbi, sistemul nostru imunitar nu ar putea combate infecțiile în mod optim. Microbii produc molecule și substanțe care interacționează direct cu celulele mucoasei intestinale și cu celulele imunitare. Ele se află pe partea cealaltă a mucoasei intestinale.

Microbii – antrenori ai sistemului imunitar. Nu îndopați copiii cu medicamente!

Astfel, putem spune că microbii antrenează celulele imunitare. Doar prin întâlnirea cu aceste substanțe microbiene o celulă imunitară obține informațiile necesare pentru a ști să acționeze.

Lipsa expunerii la microbi în copilărie, care este necesară pentru antrenarea sistemului imunitar, poate duce la dezvoltarea unor boli cronice mai târziu în viață. Printre acestea: boala intestinală inflamatoare, obezitate, alergii sau chiar autism. Potrivit studiilor epidemiologice, copiii care cresc într-un mediu rural (de fermă) au un risc mai mic de a face astm. Poate că nu toate familiile sunt dispuse să se mute la țară și să-și facă o fermă. Însă ceea ce pot face este să își lase copiii să joace liber în natură. Să se joace cu animalele și să crească într-un mediu mai puțin controlat.

Dietoterapia în pancreatita cronică

variety of dishes

Ce este pancreatita?

Pancreatita este o inflamatie a pancreasului, in care este dereglata functia secretoare a acestuia (secretia din intestin a sucului pancreatic care contine enzimele digestive de baza: tripsina, lipaza, amilaza etc.). Ca urmare a acestui fapt apar tulburari in digestie si in asimilarea celor mai importante substante nutritive. In unele cazuri glanda se poate inflama din cauza cresterii sau scaderii productiei de insulina si din cauza dereglarii corespunzatoare a continutului de glucoza in sânge.

Tratarea pancreatitei – numai în spital. Dietoterapia în pancreatita cronică

Tratarea pancreatitei acute trebuie sa se faca numai in cadrul unui spital – tratamentul facut acasa poate fi periculos pentru viata persoanei respective. Inainte de internarea in spital alimentele ii sint contraindicate bolnavului. I se permite sa bea doar cite o jumatate de pahar cu apa minerala plata. Dupa externarea din spital, alimentatia in conditii domestice trebuie sa respecte o anumita dieta, recomandata de catre medic. In ultimii 15-20 de ani numarul bolnavilor de pancreatita acuta a crescut in mod considerabil. Un rol important in aparitia acestei boli il au dereglarea principiilor unei alimentatii rationale si folosirea necorespunzatoare a alcoolului.

Alte boli care o favorizează

Pancreatita cronica se poate dezvolta pe fondul altor patologii: afectiuni ale stomacului, ale intestinului, ale ficatului, alergii, diferite intoxicatii si infectii, disfunctii ale glandelor de secretie interna, ateroscleroza vaselor pancreasului etc.

Terapia cu ajutorul unei diete. Dietoterapia în pancreatita cronică

Terapia cu ajutorul unei diete este cea mai importanta metoda de tratament a pancreatitei cronice. In acele cazuri, cind cauza principala a aparitiei ei sint dereglarile in regimul alimentar, cum ar fi bulimia, folosirea in exces a alcoolului, insuficienta albuminelor in alimentatie, alergia la unele produse, respectarea unei diete este practic singurul mijloc de actiune terapeutica asupra organismului bolnav si mai intii de toate asupra pancreasului inflamat. Dieta trebuie respectata tot timpul tratamentului – in spital, sanatoriu, acasa. Numai in acest fel se pot impiedica progresarea bolii si dezvoltarea unor complicatii.

Grăsimile în stare pură sunt eliminate din alimentație

Pentru scaderea fenomenelor inflamatoare si pentru grabirea procesului de refacerea a tesutului afectat din aceasta glanda, bolnavii de pancreatita cronica trebuie sa respecte urmatoarele principii de baza in regimul alimentar. Mai intii de toate trebuie crutat din punct de vedere chimic nu numai pancreasul, ci si celelalte organe ale sistemului digestiv supuse procesului de inflamare (stomacul, duodenul, ficatul). Din alimentatie trebuie eliminate produsele care au o influenta stimulatoare asupra secretiei din stomac si pancreas: carnea grasa, pestele gras, chiar grasimile vegetale, ciupercile, bauturile alcoolice si cele gazoase, afumaturile, gustarile condimentate, conservele, aluatul pregatit cu grasime, placintele, piinea neagra, slanina de porc, ciocolata, muraturile, sosurile marinate, condimentele iuti (piper, mustar), fructele acre, sucurile de legume, ceaiul tare, cafeaua, cacaua. Dintre mirodenii singurele permise sint patrunjelul si mararul.

Digerarea mecanică este cel de-al doilea principiu

Digerarea mecanica este cel de-al doilea principiu al dietoterapiei pancreatitei cronice. Se recomanda consumarea alimentelor lichide, semilichide si a legumelor rase. In perioada de ameliorare sau de disparitie temporara a bolii, atunci cind va simtiti mai bine si cind in ceea ce priveste celelalte organe digestive nu exista nici o contraindicatie in folosirea in alimentatie a legumelor, respectarea acestui principiu nu este obligatorie. Dimpotriva, sint recomandate legumele nerase, ceea ce impiedica scaderea poftei de mincare si, in consecinta, subnutritia si are un efect de exercitiu asupra organelor digestive.

Descoperă cele mai puternice resurse pentru corpul tău!

Conținutul chimic al regimului alimentar

Cel de-al treilea principiu al dietoterapiei pancreatitei cronice se refera la continutul chimic al regimului alimentar. Cu scopul de a stimula procesele de refacere in tesuturile pancreasului afectat si pentru a imbogati sinteza enzimelor pancreatice si a inhibitorilor, pentru a impiedica progresarea bolii si agravarea ei, regimul trebuie sa contina o cantitate de albumine putin mai ridicata in comparatie cu norma fiziologica (110-120 de grame).

Albuminele

Din aceasta cantitate 60 la suta trebuie sa fie albumine usor asimilabile de origine animala (produse lactate, carne de vita si de peste fara grasime, albus de ou). In acelasi timp cu albuminele, organismul primeste si substantele lipotrope (care degradeaza grasimile), cele care joaca un rol important in refacerea structurii pancresului, ficatului si tesuturilor. Spre deosebire de albumine, continutul de grasimi trebuie sa scada intr-o oarecare masura (pina la 80 de grame in 24 de ore), acest lucru obtinindu-se prin eliminarea din alimentatie a grasimilor in stare pura.

Provocare pentru 4 zile – resetare fizică și mentală
Pentru articulații sănătoase și piele catifelată!
Vitalitate la superlativ!

Produsele care fermentează sunt interzise

Cantitatea de grasimi trebuie distribuita in mod egal in timpul zilei. Necesitatea de grasimi in regimul alimentar este dictata de tulburarile aparute in procesul de asimilare a acestora ca urmare a scaderii functiei secretoare a pancreasului si ficatului. Trebuie sa aveti grija sa nu folositi in acelasi timp cantitati masive de grasimi. Acest fapt creste in mod considerabil riscul agravarii bolii. Pe primul plan trebuie sa puneti grasimile vegetale (uleiul de floarea-soarelui, uleiul de masline etc.). Acestea contin acizi grasi nesaturati care au actiune lipotropa.

Ce facem cu carbohidrații?

Este indicata de asemenea limitarea continutului de hidrati de carbon (pina la 300-350 de grame) cu ajutorul produselor usor asimilabile (zahar, miere etc.). Ratia de zahar pentru 24 de ore nu trebuie sa depaseasca 30 de grame. Acest lucru se explica printr-un intreg sir de cauze. In cazul pancreatitei cronice cel mai adesea este afectat sistemul functional al pancreasului, glanda care prelucreaza insulina (hormonul care asigura asimilarea glucozei in organism). In afara de aceasta, uneori este tulburata functia sistemului nervos vegetativ, astfel incit adesea apar reactii alergice. Limitarea consumului de hidrati de carbon impiedica dezvoltarea la acesti bolnavi a diabetului, dereglari ale sistemului nervos vegetativ si aparitia reactiilor alergice.

Este limitată folosirea sării de bucătarie. Dietoterapia în pancreatita cronică

Pe linga scaderea ratiei de zahar in regimul alimentar, este limitata de asemenea si folosirea sarii de bucatarie (pina la 8 grame in 24 de ore – o lingurita de sare). Sarea provoaca secretia pancreatica si, in afara de acest fapt, este dovedit ca scaderea continutului de sare in mincare are si o actiune antiinflamatoare. Dieta trebuie imbogatita cu saruri din calciu, luind in consideratie actiunea lor antiinflamatoare si desensibilizatoare. In acest scop se recomanda folosirea produselor lactate degresate si a brinzei de vaca, pregatite in conditii domestice.

Principiul alimentației fracționate. Dietoterapia în pancreatita cronică

Cel de-al patrulea principiu al dietoterapiei pancreatitei cronice este principiul alimentatiei fractionate. Trebuie sa mincati de cinci-sase ori pe zi in portii mici. Trebuie sa mestecati mincarea incet, fara sa va grabiti. Mincatul prea repede sau consumarea unor portii mari de mincare si deosebit de consistente determina o secretie fortata de suc pancreatic. Acest lucru nu este dorit pentru ca scurgerea secretiei din glanda este ingreunata din cauza inflamatiei. Respectarea acestui principiu este obligatorie in toate fazele bolii, incluzind aici si perioada de amelioarare temporara a bolii si senzatia ca se simte bine a bolnavului. Din regimul alimentar sint excluse produsele care fermenteaza si care produc balonarea intestinului: fasolea, mazarea, varza alba, bauturile gazoase, ridichile.

Ce se recomandă?

Sunt recomandate: pâinea din faina de griu veche de una-doua zile sau uscata (se poate si sub forma de pesmeti); supele de legume (in afara de varza), din crupe (in afara de mei), cu macaroane; carne de vita, de vitel, de gaina, curca, iepure fara grasime, tipuri de peste fara grasime (batog, biban, crap, stiuca) sub forma de cotlete, sufleuri, ciorba cu perisoare (atunci cind bolnavul se simte mai bine, cind este in stadiul de ameliorare temporara).

Albusul de ou se foloseste sub forma de omleta. În mincare se adauga cite o jumatate de galbenus pe zi. Dintre produsele lactate se recomanda brinza de vaci fara grasime, laptele incorporat in unele feluri de mincare, iar dintre grasimi – numai untul si uleiul vegetal (se adauga in mincare pina la 40 de grame); dintre legume – cartoful, morcovul, sfecla, varza rosie, dovleacul, mazarea uscata sub forma de piure sau budinci. Sint indicate terciurile cu lapte si gris, fulgi de ovaz, arpacas, orez; dintre fructe sint recomandate merele coapte, decoctul de macese, ceaiul nu foarte tare, apa minerala plata, cremele de fructe, compoturile.

In stadiul de ameliorare temporara a bolii, dupa sfatul medicului puteti folosi si soiuri de fructe dulci: pere curatate de coaja, cirese, capsuni, chiar pepeni. Se pot consuma legume fierte sau coapte, fara a fi maruntite, produse lactate – brinza olandeza, smintina adaugata in mincare.

Iată un exemplu de meniu în cazurile de pancreatită cronică.Dietoterapia în pancreatica cronică

  • primul mic dejun: omleta din albus de ou pregatita la aburi, terci de lapte cu orez fara zahar, ceai;
  • al doilea mic dejun: brinza de vaci proaspata, iaurt, un mar proaspat fara coaja;
  • prinzul: supa de legume fara smintina (o jumatate de farfurie), cotlete pregatite la abur, piure de morcov (garnitura), crema de fructe fara zahar;
  • gustare intre prinz si cina: decoct de macese, pesmeti sau pâine de secara;
  • cina: peste fiert, cartofi fierti (garnitura), terci de lapte cu fulgi de ovaz fara zahar, ceai;
  • peste noapte: iaurt;
  • peste zi: pâine de secara (200-300 de grame), zahar (30 de grame).

În primele zile este interzis orice fel de mâncare. Dietoterapia în pancreatita cronică

Pentru respectarea principiului digestiei mecanice, alimentele se taie marunt sau se dau pe razatoare. Nu trebuie sa consumati produse prea reci sau prea fierbinti. Prajirea produselor este interzisă. Prin acest procedeu iau nastere niste produse toxice din cauza dezagregarii grasimilor, care pot provoca aparitia sau agravarea bolii.

Atunci cind pancreatita cronica se agraveaza este indicat tratamentul intr-un spital (in cazurile grave) sau acasa (in cazurile mai putin grave) cu respectarea unui regim la pat. In primele doua zile este interzis orice fel de mincare. Foamea se potoleste prin linistea functionala a pancreasului si a stomacului inflamat, a duodenului si a ficatului. Bolnavii au voie doar sa bea ceai caldut sau apa minerala necarbogazoasa (cite 1-1,5 litri pe zi).

Ce facem dacă se agravează?

In cazul agravarii pancreatitei cronice se respecta aceleasi principii alimentare ca si inainte de acest moment. Însa dieta se foloseste intr-o forma cit mai usoara. In cursul primei saptamini (intre cinci si zece zile, in functie de gravitatea zilei), dupa abtinerea de la mincare este indicata o alimentatie bogata in lichide si in hidrati de carbon. Exemplu: supe, terciuri cu lapte, piure de legume, creme din suc de fructe. Asemenea produse stimuleaza mai putin secretia din pancreas. Pe masura ce starea bolnavului se amelioreaza, dieta se largeste treptat. Se introduc in regimul alimentar pesmetii din pâine de secara, brinza proaspata de vaci sub forma de pasta, omleta din albus de ou pregatita la abur, carnea de vita si peste fara grasime, sub forma de sufleu, cotletele pregatite in baie de aburi.

Despre volumul de hrană. Dietoterapia în pancreatita cronică

Cresterea volumului de hrana, a caloriilor din alimentatie si introducerea unor noi produse trebuie facute treptat. Se pot introduce in regimul alimentar si unele produse dietetice speciale. Exemplu: produse lactate care au o valoare biologica deosebita si se pot asimila foarte usor. La recomandarea medicului trebuie ca in timp scurt sa reveniti la o alimentatie normala. Acest lucru se referă mai ales la partea de albumine din regimul alimentar. De obicei, dupa una-doua saptamini de la debutul bolii puteti trece la varianta in care totul este dat pe razatoare in aceasta dieta (digestia mecanica). Aceasta trebuie sa o respectati timp de trei pina la opt saptamini. Dupa perioada de ameliorare a bolii puteti reveni la varianta fara digestie mecanica.

Poate apărea o insuficiență a funcției secretoare a pancreasului

In cazurile grave de pancreatita cronica, mai ales atunci cind nu este respectat regimul alimentar, poate aparea o insuficienta a functiei secretoare a pancreasului. Acest lucru se manifesta sub forma de diaree (digestia alimentelor este intrerupta, iar acestea ajung in intestin).

Nutritia acestor bolnavi se poate realiza si prin intermediul unei variante de dieta cu digestie mecanica. Dar se vor adauga preparate pe baza de enzime care sa ajute pancreasul. Continutul de grasimi din dieta este scazut pina la 60-70 de grame. Cantitatea de albumine, dimpotriva, creste pina la 120-130 de grame. Prin aceasta capacitatea de a digera a sistemului digestiv scade. Ca izvor de albumine usor asimilabile se folosesc ouale, produsele lactate, pestele.

AUTOR: dr.Mirela Wagner, specialist oncologie, dermatologie, neurologie

Indicatori de viață lungă

low angle view of woman relaxing on beach against blue sky

1. Tensiunea arterială 120 / 80 – indicatori de viață lungă

„120” îți arată ca fiecare celulă primește cantitatea de Oxigen necesară pe suprafața vasului, iar „80” reprezintă rezistența vasului din interior. Dacă unui deget de la picior nu-i va ajunge oxigen, tensiunea arterială se va mări.

2. Frecvența respiratorie 16 / min. – indicatori de viață lungă

Reprezintă ritmul prin care pătrunde Oxigenul in celule. Norma este de 16 respirații pe minut. Atunci când alergi poate ajunge și la 26 respirații pe minut dar e important să revină repede la normal.

3. Frecvența cardiacă 78 bătăi de inimă pe minut – indicatori de viață lungă

78 este nr optim de bătăi de inimă pe minut. Dacă este prea rapid înseamnă că organismului nu-i ajunge oxigenul.

4. Hemoglobina 130 g/L

Hemoglobina este pigmentul roșu din sânge care răspunde de transportul oxigenului la celule , dar și al CO2 spre organele de respirație. Dacă ai hemoglobina mică înseamnă că nu ajunge suficient oxigen la celule.

5. Bilirubina 20

Arată modul cum funcționează ficatul , norma este de 20.

6. Diureza 1.5 L

Reprezintă cantitatea de urină eliminata in 24 de ore și trebuie să constituie în medie 1.5L

7. Greutatea = (Înălțimea-100)-10 Kg

Este recomandat să ai o greutate în concordanță cu înălțimea ta. Ex: daca ai 180 cm înălțime atunci G=(180-100)-10kg=70Kg

8. Glucoza în sânge 5.5

Reprezintă rezerva de energie pe care o ai pentru 24 de ore.

Miere din flori de portocal – cea mai sănătoasă sursă de energie!

9. PH-ul sangelui 7.43

Cand Ph-ul devine 7.41 survine decesul. Pentru reglarea Ph-ului organismul folosește ionii de Calciu.

10. Numărul leucocitelor 4000

Norma este 4000. Dacă Numărul este mai mare înseamnă că în organism există o infecție și acesta luptă cu ea.

11. Temperatura corpului 36.6 °C

Febra indică faptul că sistemul imunitar luptă cu o infectie. 37 °C inceputul infecției, 38 °C luptă activă, 40 °C luptă dificilă.

Vitamina C cu eliberare gradată – pentru o imunitate excelentă!

12. Colesterolul în sange 6.5

Reprezintă grăsimea din care sunt constituite fibrele nervoase, poate fi bun și rău.

O provocare pentru 4 zile – programul nutriționat DX4!

Pentru ca acești indici să fie la valoarea normală trebuie să oferi organismului tău aceste 4 lucruri :

  • – Oxigen
  • – Apă pură
  • – Hrană vie

Ofera aceste componente unui organism purificat!!!

AUTOR: dr.Mirela Wagner – specialist dermatologie, oncologie, neurologie

Transformă-ți părul într-o bijuterie naturală!

woman s hair
Photo by Julia Kuzenkov on Pexels.com

Începe-ți ziua cu pasiune și încredere, pentru că fiecare zi aduce oportunități noi pentru a-ți îngriji și transforma părul într-o bijuterie naturală! 🌿✨

Astăzi, vreau să vorbesc despre secretele unei podoabe capilare sănătoase și frumoase, care pot face minuni pentru tine – produsele de îngrijire personală cu aloe vera și suplimentele alimentare. Știm cu toții cât de important este un păr strălucitor și plin de viață pentru încrederea noastră și pentru a ne simți în formă maximă.

Aloe vera este o plantă miraculoasă cunoscută pentru proprietățile sale de hidratare, vindecare și întărire a părului. Aceasta pătrunde în fiecare fir de păr, oferindu-i nutrienți esențiali și hidratare profundă. Folosirea șampoanelor, balsamurilor sau măștilor cu aloe vera poate face o diferență semnificativă în aspectul și sănătatea părului tău. Fiecare zi este o ocazie pentru a oferi părului tău acest tratament de lux!

Suplimentele alimentare sunt de asemenea un aliat de nădejde în călătoria ta spre un păr superb. Adesea, dieta noastră poate să nu ofere toți nutrienții de care părul nostru are nevoie. Aici intervin suplimentele, care pot să furnizeze vitamine, minerale și aminoacizi esențiali pentru a susține creșterea și strălucirea părului. De exemplu, biotina este cunoscută pentru capacitatea sa de a întări părul și de a-l face să crească mai rapid.

Colagenul marin susține frumusețea !

Transformă-ți părul într-o bijuterie naturală!

Cu determinare și disciplină, poți crea o rutină de îngrijire personală care să includă produse cu aloe vera și suplimente alimentare potrivite pentru tine. Acestea nu doar îți vor îmbunătăți părul, dar vor avea un impact pozitiv asupra stării tale de bine și încredere în sine.

Aloe Jojoba Shampoo
Aloe Jojoba Shampoo și
Aloe Jojoba Conditioner
Aloe Jojoba Conditioner

Așadar, dragul meu, începe fiecare zi cu gândul că părul tău este o comoară prețioasă și că meriți să-i oferi cea mai bună îngrijire posibilă. Cu aloe vera și suplimente alimentare de calitate, vei privi cu mândrie în oglindă, admirând o podoabă capilară superbă și strălucitoare! 💁‍♀️✨

Fii sursa ta de inspirație și îmbrățișează rutina ta de îngrijire personală ca pe un ritual zilnic de înfrumusețare și îngrijire. Încrederea ta va străluci la fel de intens ca părul tău! 💪🌟 #ÎngrijirePersonală #AloeVera #SuplimenteAlimentare #PărFrumos.

Arăți mai bine! Te simți mai bine!

Adevărul din spatele fabricării medicamentelor

thermometer on medical pills

Cine este Shane Ellison?

Shane Ellison are o diploma de masterat in domeniul chimiei organice si este dublu castigator al prestigiosului premiu oferit de Institutul Medical de Cercetare Howard Hughes pentru studiile sale in domeniul biochimiei si fiziologiei. In aceasta scurta marturie a sa, Shane ne dezvaluie mecanismele din spatele industriei farmaceutice si din spatele comercializarii medicamentelor. Merita mentionat faptul ca Shane a lucrat in trecut pentru doi giganti ai industriei farmaceutice, Array BioPharma si Eli Lilly.

Detoxifiere perfectă!

Efectul înșelăciunii medicinei moderne

“Publicul general si medicii ar trebui sa inteleaga pe deplin efectul inselaciunii medicinei moderne pusa foarte bine la punct de marea industrie farmaceutica si sa judece situatia in functie de ceea ce poate face cu adevarat un medicament, mai degraba decat sa-l judece in functie de ceea ce reclamele companiilor farmaceutice insista sa prezinte.” – Shane Ellison

“Sunt chimist. Imi place abordarea stiintifica. Cand am lucrat in industria farmaceutica – acolo m-am ciocnit cu respingerea completa a stiintei. In aceste companii farmaceutice , in interviuri de angajare, nu ezitau sa spuna urmatoarele:

Tineti minte ca noi dezvoltam medicamente pentru a inlatura simptome. Noi nu tratam”.

Pentru starea de bine!

Cum funcționează această înșelăciune? Adevărul din spatele medicamentelor

Deci este un model de business care se bazeaza pe ideea de a oferi oamenilor medicamente toata viata. Ce este de facut cand se termina simptomele? Următorul nivel de publicitate a medicamentelor – inventarea maladiilor.

Daca nu exista simptome, atunci se termina clientela pentru vanzari si ramane doar sa se inventeze alte maladii. Cu preparate psihiatrice puteti inventa maladii fara sfarsit. Exista trei cuvinte de care se teme un psihiatru. Trei cuvinte: „Doveste acest lucru”.

Detoxifiere perfectă!
Vitamina C cu eliberare gradată
Usturoi și cimbru – imunitate perfectă
Vitalitate la superlativ!
Reglează pofta de mâncare!
Minerale și vitamine!
Pentru imunitatea ta!
Sănătatea perfectă a femeii!
Imunitate la superlativ!
Copiii tă sunt plini de energie!
50 de nutrienți esențiali!
Repară flora intestinală!
Curăță intestinele!
Mai multă energie!

Și dacă medicul nu poate dovedi?

Si daca medicul nu poate dovedi, iar el nu poate dovedi in noua cazuri din zece, nu administrati medicamentul. Acest lucru ofera pacientului puterea de a lua o decizie.

Fiind chimist, eram surprins – se fabrica medicamente cu capacitatea de a ucide, acest lucru se depisteaza in toate laboratoarele, medicamentele sunt periculoase, ineficiente, provocand aceleasi efecte pentru care sunt concepute. Cum reusesc companiile farmaceutice sa le vanda? Cum le vand?

Pur și simplu marketing! Adevărul din spatele fabricării medicamentelor

Companiile farmaceutice au departamente de marketing, gigantii farmaceutici au cele mai bune departamente de marketing din lume. Pur si simplu, geniale. Trebuie doar sa platiti profesionistii – medicii, savanţii, psihiatrii – pentru rapoarte care indica faptul ca studiul a avut rezultate pozitive. Le platiti, cumparati stiinta.

Cum sunt hipnotizați oamenii. Adevărul din spatele fabricării medicamentelor

Cel putin 125 de mii de persoane mor in fiecare an din cauza medicamentelor prescrise de medici, s-ar crede ca ar trebui sa se cheltuiasca mai multi bani pentru cercetare, pentru a reduce rata mortalitatii. Nu! Companiile farmaceutice continua sa dezvolte marketing. Publicitate, publicitate, publicitate. Sa hipnotizeze oamenii.

De la hipnoză la dependență totală! Adevărul din spatele medicamentelor

Ii hipnotizati si ii obisnuiti cu medicamente, ii indreptati la psihiatri, incat oamenii sa inghita in liniste Cymbalta sau Prozac sau orice altceva pe care le vor oferi, indiferent de numele preparatului. Veti primi o industrie de miliarde de dolari, care face o multime de oameni bolnavi si care prospera in urma acestui lucru.”

AUTOR: dr.Mirela Wagner, specialist dermatologie, neurologie, oncologie

Grăsimea de pe burta-cea mai periculoasă grăsime!

a person holding his belly fat

Contează grăsimea de pe burtă?

Atunci cand vine vorba de riscuri pentru sanatate, conteaza foarte mult zona unde este localizata grasimea pe corp. Poate ca nu ti-a trecut prin cap pana acum acest lucru, insa zona in care este localizata grasimea pe corpul tau este un factor extrem de important pentru sanatatea ta.

Detoxifiere perfectă!

Ce spun cercetările recente despre grăsimea de pe burtă?

Cercetatori din Brigham si de la Women’s Hospital (Spitalul de Femei) si Laboratorul pentru Sanatatea si Metabolismul Populatiei apartinand Institutului National pentru Boli de Inima, Plamani si Sange (National Heart, Lung and Blood Institute Laboratory for Metabolic and Population Health) au descoperit ca oamenii care au cantitati mari de grasime pe abdomen – comparativ cu alte parti ale corpului – au un mai mare risc de cancer si boli de inima.

Cercetatorii au observat ca grasimea abdominala este grasimea considerata un indicator al grasimii ce inconjoara organele interne.

“Contrar studiilor publicate anterior, si care comparau BMI (Body Mass Index-indicele de masa corporala) si circumferinta taliei, prezenta grasimii abdominale a imbunatatit capacitatea de a prezice boala de inima, sprijinind ipoteza ca, grasimea abdominala, ar putea sta partial la baza asocierii dintre grasimea corporala si bolile de inima si cancer”,

a spus intr-o declaratie dr. Caroline S. Fox, doctor in medicina, cercetator sef la acest Laborator.Studiul, publicat in jurnalul Colegiului American de Cardiologie, a inclus 3 086 oameni care au luat parte la Studiul Cardiologic Framingham, cu o medie de varsta de 50 de ani.

Te simți mai bine! Arăți mai bine!

Șapte ani de cercetări despre grăsimea de pe burtă!

Cercetatorii au monitorizat participantii la studiu pentru sapte ani, timp in care au examinat situatia bolilor cardiace si a cancerului. Ei au mai utilizat si scanari prin tomografie computerizata pentru a analiza unde anume in corp se acumula grasimea.La sfarsitul perioadei de monitorizare murisera 71 de oameni, 90 avusesera un eveniment cardiac si 141 dezvoltasera cancer. Dupa luarea in consideratie a altor factori de risc si obezitatea, cercetatorii au gasit o asociere clara intre grasimea abdominala si riscurile mai inalte de cancer si evenimente cardiace.Aceasta nu este prima oara cand riscurile de boala cardiaca au fost corelate cu grasimea de pe burta.

Ce riscă persoanele cu grăsime pe burtă?

HealthDay a raportat despre un studiu, publicat in acelasi jurnal mai devreme anul acesta, aratand ca pentru pacientii cardiaci de greutate normala, riscul de moarte timpurie se mareste daca au grasime la burta – si sansele lor de supravietuire sunt de fapt mai mici decat ale obezilor care au grasimea in alte parti ale corpului.

Alte riscuri de sănătate legate de grăsimea de pe burtă

Cercetari prezentate anul trecut la o intalnire a Societatii Radiologice din America de Nort a aratat o asociere intre grasimea de pe burta si un risc mai inalt de osteoporoza la barbati. Si un studiu prezentat mai devreme anul acesta la Conferinta Internationala ATS 2013 a aratat o asociere intre apneea obstructiva de somn si grasimea pe burta la barbati.

Detoxifiere perfectă!
Miere din flori de portocal
Vitamina C cu eliberare gradată
Usturoi și cimbru – imunitate perfectă
Te apără de viruși sau bacterii!
Vitalitate la superlativ!
Reglează pofta de mâncare!
Minerale și vitamine!
Pentru imunitatea ta!
Sănătatea perfectă a femeii!
50 de nutrienți esențiali!
Copiii tă sunt plini de energie!
Imunitate la superlativ!

Cancerul de colon

In plus, un studiu efectuat pe soareci si publicat in jurnalul Cercetari de Prevenire a Cancerului sugereaza o legatura directa intre grasimea abdominala si cancerul de colon.De ce aceasta diferenta intre grasimea dintr-un loc sau altul? Este foarte simplu, grasimea din zona burtii, asa numita zona viscerala, este de fapt numai varful aisbergului. Atunci cand grasimea este localizata in zona organelor principale (zona viscerala), inseamna ca pe interior organele principale sunt “cufundate” si ele in mai multa grasime fapt ce intervine direct in sanatatea acestora si in declansarea de diferite probleme de sanatate.

AUTOR: dr. Mirela Wagner, specialist dermatologie, neurologie, oncologie

Cum să reducem cantitatea de pesticide care intră în corp?

brown and white factory building during night time

1.Bicarbonat de sodiu și oțet

Tot ce trebuie să faceți este să adăugați 10 grame de bicarbonat de sodiu într-un litru de apă, plus 100 ml de oțet (o ceașcă de oțet), apoi se adaugă legumele sau fructele și se țin 15 minute. Soluția de bicarbonat de sodiu a elimina până la 96% din reziduurile de tiabendazol și fosmet de pe coaja fructelor.

Detoxifiere perfectă!

2.Spală fructele

Este cel mai simplu lucru pe care îl poți face pentru a scăpa de pesticide. Dacă ai posibilitatea, pentru un efect cât mai bun, spală fructele și legumele cu apă puțin sărată. Important este să nu folosești săpun sau detergent pentru a le curăța.

Din fericire, apa rece va elimina în mare parte pesticidele. De regulă, alimentele care trebuie spălate obligatoriu sunt: strugurii, roșiile, merele, perele și piersicile. Și salata verde trebuie spălată cu mare atenție.

Te simți mai bine! Arăți mai bine!

3.Oțet alb

Oțetul alb este un ingredient natural și este recomandat pentru a elimina pesticidele de pe fructele și legumele pe care vrei să le consumi. Este cel mai indicat să-l folosești pe spanac și salata verde, fiind recunoscute ca și cele mai contaminate legume.

Tot ce trebuie să faci este să adaugi un pahar de oțet alb și două pahare de apă într-un recipient. Înmoaie fructele în amestec timp de 20 de minute, apoi spală-le cu apă rece pentru câteva secunde.

4.Folosește bicarbonatul de sodiu

Studiile arată că bicarbonatul de sodiu este foarte eficient și îndepărtează cu succes pesticidele de pe legume și fructe. Pasta acestuia este recomandată, în special, pentru spălarea ardeilor, merelor, perelor și vinetelor.

Amestecă o linguriță de apă cu o linguriță de bicarbonat de sodiu pentru a obține această pastă. Amestecul se aplică pe alimente folosind o periuța de dinți, iar fructele mici precum strugurii, murele sau capsunile trebuie sa fie inmuiate intr-un vas umplut cu un litru de apa si o lingura de bicarbonat de sodiu.

Mai multă energie! Pentru un ficat puternic!

5.Îndepărtează pesticidele folosind sare

Cum am spus și la început, spălarea fructelor și legumelor cu puțină sare poate elimina în mare parte pesticidele. Adaugă puțină sare atunci când speli alimentele, deoarece aceasta facilitează extragerea pesticidelor, a produselor fitosanitare si a solului

Vitalitate la superlativ!

6.Bicarbonat de sodiu și lămâie

Bicarbonatul de sodiu funcționează de minune, însă în combinație cu lămâia funcționează mult mai bine. Pregătește un spray folosind o cană de apă, 2 linguri de bicarbonat de sodiu și o lingură de suc de lămâie. Acest amestec se pulverizează peste fructe și legume, apoi se lasă timp de 10 minute înainte de a fi spălate.

7.O altă metodă de eliminare a pesticidelor de pe fructe este curățatul coajei.

Aceasta metoda este recomandată în special atunci când este posibil să existe un anumit reziduu în crăpăturile fructelor. De asemenea, atunci când gătiţi carne, tăiaţi excesul de grăsime şi pielea, pentru sunt „bureţi” care absorb resturile nedorite de pesticide.

8.Aparat de ozonat si filtrat apa din bucatarie

Ozonul este un dezinfectant non-chimic (inofensiv) foarte puternic. Are calitatea unicã de a se descompune si a se transforma într-un material non-toxic. Reduce rapid substantele toxice si nocive, precum monoxidul de carbon, sulfurile si benzenurile din aer, bacteriile si virusii din apã, urmele de insecticide si alte substante nocive din fructe si alimente vegetale. Ozonul distruge azotul si clorul din apã, rezultând o apã cu pH slab bazic (7,5-9). Ozonul purificã apa si distruge complet bacteriile, colibacili, bacili dizenterici, virusii hepatitei A si B.

Detoxifiere perfectă!
Vitamina C cu eliberare gradată
Usturoi și cimbru – imunitate perfectă
Vitalitate la superlativ!
Reglează pofta de mâncare!
Minerale și vitamine!
Pentru imunitatea ta!
Sănătatea perfectă a femeii!
50 de nutrienți esențiali!
Copiii tă sunt plini de energie!
Imunitate la superlativ!

9.Coriandrul

Este unul din cei mai eficienţi detoxifianţi ai corpului de mercur, metale grele, pesticide dăunătoare. Are o aromă deosebită şi nu este greu să-l introduci în alimentaţie. Îl poţi consuma şi sub formă de tinctură.

10.Leurda este la fel de eficientă.

Se poate consuma ca atare în salate, ca nectar verde, ca tinctură, ca suc etc. Se poate şi mesteca îndelung. Este foarte uşor de digerat, având capacitatea de a elimina mercurul şi alte metale grele precum şi pesticidele.

11.Consumă fructe şi legume variate, pentru a nu te expune îndelung la acelaşi fel de pesticid.

12.Consumă produse organice, dacă ai această posibilitate.

13. Sărurile de baie Epsom – apă caldă

Ajuta la eliminarea toxinelor din corp prin suprafata pielii, cu ajutorul transpiratiei. Prin intermediul sarurilor Epsom, adaugate in baia de seara, pielea transpira mult mai mult si detoxifierea se accelereaza.O alta procedura prin care puteti elimina toxinele prin transpiratie este sauna. Bucurati-va saptamanal de sauna si nu doar ca veti elimina surplusul de kilograme, ci si multe dintre substantele toxice din organism.

14.Consumati vitamina C

Alegeti sa consumati alimente bogate in vitamina C sau suplimente alimentare. Consumul de vitamina C este foarte important pentru organism, dar mai ales pentru ficat. Acest antioxidant, cu efecte benefice asupra sanatatii, ajuta organismul sa produca glutadion, un compus care ajuta ficatul sa proceseze mai bine toxinele si care contribuie la repararea leziunilor hepatice.

Vitamina C cu eliberare gradată

AUTOR: dr.Mirela Wagner, specialist dermatologie, neurologie, oncologie

Despre beneficiile hreanului

distributing a bag of food aid to a beneficiary

Hreanul, inamicul grăsimii abdominale

Elimini până la 1 cm de grăsime pe zi din talie: metodă simplă cu rezultate reale. Află cum poți elimina grăsimea abdominală, natural și fără prea mare efort…

Grație acestei rețete, numeroase femei au reușit să elimine până la 1 cm de grăsime abdominală pe zi. Această mixtură elimină grăsimea, previne retenția de apă, îmbunătățește activitatea creierului, memoria, vederea și auzul.

  • 125 g de hrean proaspăt
  • 2 lămâi organice
  • 3 linguri de miere
Detoxifiere perfectă!

Cum se prepară hreanul?

Se amestecă într-un blender 125 g de hrean. Se taie lămâile, se elimină sâmburii și se adaugă miezul în blender. Apoi se adaugă și celelalte ingrediente. După preparare, mixtura se depozitează într-un borcan închis, la frigider. Se ia o lingură din soluție în timpul mesei, de 2 ori pe zi. După 3 săptămâni vei putea vedea și primele rezultate.

Proprietățile hreanului

Hreanul este o sursă importantă de vitamine: C, B1, B6, B2, potasiu, calciu, magneziu, fosfor, fier.

Este recomandat să consumi hreanul împreună cu alimente bogate în grăsimi, deoarece contribuie la digestie. De asemenea, detoxifiază organismul, accelerează metabolsimul, furnizează energie și este benefic pentru diabetici.

Ce boli poți trata cu hreanul?

Dacă ai nevoie de un leac care să te energizeze, să te apere de răceli, de crize reumatice, de migrene sau de afecţiuni respiratorii, hreanul este ceea ce cauţi. Şi tot hreanul te apără de supărătoarea sinuzită.

Cunoscut de greci şi de romani ca un leac cu efecte sigure în răceli, hreanul s-a răspândit şi în gospodăriile dacilor, care foloseau frecvent această „usturoială”.

Ei coceau rădăcina şi o foloseau ca remediu contra gâlcilor, florile legumei le foloseau sub formă de ceaiuri, bune pentru răceli, iar frunzele crude, aplicate pe frunte sub formă de compresă, erau leacul lor sigur pentru limpezirea minţii şi alungarea migrenelor.

Rădăcina este partea cea mai valoroasă a hreanului nu numai din punct de vedere gastronomic, ci şi medicinal.

Cercetările au arătat că este foarte bogată în substanţe active: vitamine (în special vitamina C şi complexul B), săruri minerale, acizi, substanţe antibiotice naturale, enzime, fitohormoni, uleiuri volatile şi peroxidază, o substanţă antioxidantă foarte valoroasă.

Te simți mai bine! Arăți mai bine!

Combate oboseala cronică

Hreanul este un condiment valoros, contribuind la revigorarea organismului. Datorită compoziţiei chimice, acţiunea sa de tonifiere este de lungă durată. De aceea, terapia cu hrean este indicată în combaterea oboselii cronice.

Dacă vrei să-ţi refaci forţele, un preparat pe bază de hrean are efect revigorant şi, în plus, îţi creşte şi capacitatea de concentrare. Spală foarte bine 12 ouă, pune-le într-un vas (cu coajă cu tot), iar deasupra toarnă sucul stors de la 12 lămâi.

După opt ore, scoate ouăle din acest suc, sparge-le şi amestecă-le bine, apoi pune-le din nou în vasul care conţine sucul de lămâie, în care adaugi 1 kg de hrean curăţat şi dat pe răzătoare, 1 litru de ţuică tare naturală, 1 kg de miere.

Acest amestec îl pui la macerat într-un vas acoperit, iar după nouă zile poţi să începi tratamentul. Trebuie să iei câte trei linguri, după mesele principale. După o pauză de 30 de zile, poţi să repeţi terapia.

Maceratul este bun pentru astmatici

Iuţeala rădăcinii are efecte binefăcătoare în afecţiuni precum astmul, reumatismul, guta, bronşita, litiaza urinară şi leucoreea. Dai pe răzătoarea mică zece rădăcini de hrean şi le pui într-un borcan până se umple o treime.

Restul îl completezi cu alcool alb alimentar de 80 de grade. Laşi amestecul să se macereze timp de opt zile, apoi strecori conţinutul.

Din acest remediu poţi să iei câte o jumătate de linguriţă de trei-patru ori pe zi. Extern, tinctura obţinută se poate folosi sub formă de compresă în caz de reumatism, plăgi (răni), pentru că este foarte eficientă.

Combate sinuzita

Pentru a scăpa de necazurile create de sinuzită, se folosesc cataplasme cu hrean pe zona frunţii. Practic, două linguriţe cu hrean ras se pun pe o pânză care se aplică pe frunte.

Nasul se desfundă la scurt timp, elimină secreţiile, curăţând astfel căile respiratorii. Această terapie, cu efecte imediate, trebuie să fie continuată câte cinci zile la rând.

Fiertura de hrean, beneficii în bronşite

Specialiştii recomandă hreanul în tratamentul, bronşitei cronice şi în afecţiuni ale căilor respiratorii, cum ar fi cele pulmonare, deoarece are efecte antibiotice puternice, expectorante şi bronhodilatatoare. Dai pe răzătoare o rădăcină de hrean şi adaugi patru liguri de miere.

Laşi 30 de minute să se macereze, apoi strecori bine sucul şi-l fierbi cu zece linguri de apă.

După ce a fiert, strecori fiertura, o laşi să se răcească, apoi o amesteci cu siropul crud. Din acest leac se iau câte trei linguri pe zi.

Hreanul ras – beneficiile sale pentru stomac

Digestia lentă şi gastrita hipoacidă se tratează în mod eficient cu câte două-trei linguri de hrean ras care se consumă în timpul meselor principale. Tratamentul trebuie urmat cel puţin 21 de zile.

Tratează anemia cu beneficiile hreanului

Dacă eşti anemic, dacă vrei să previi apariţia litiazei renale sau să-ţi îmbunătăţeşti ritmul inimii, hreanul rezolvă toate aceste probleme. Foarte eficient pentru oricare din aceste necazuri este vinul tonic preparat din rădăcina legumei.

Ai nevoie de un litru de vin roşu, natural, şi de 15 linguri de hrean ras. Ingredientele le pui într-o sticlă şi le laşi să se macereze zece zile, iar după aceea filtrezi vinul. Specialiştii recomandă să consumi câte trei-patru linguri pe zi, un interval de trei săptămâni.

AUTOR: dr.Mirela Wagner, specialist oncologie, dermatologie, neurologie