Boala Hodgkin – o boală a paradoxurilor, este o maladie cu trăsături distincte şi destul de răspîndită, astfel încît să împartă limfoamele (cancerele ţesutului limfatic) în hodgkiniene şi nehodgkiniene. Boala are manifestări clinice relativ discrete, uneori diagnosticul fiind pus cu totul întîmplător pe o radiografie făcută în alt scop. Este o boală canceroasă, cu tot cortegiul de temeri. Această maladie a fost temeinic şi îndelung cercetată, începînd cu Thomas Hodgkin în 1832, astfel că s-au obţinut rezultate importante în diagnostic, stadializare şi terapie, fiind un etalon al progreselor ştiinţifice medicale. Apare mai ales la persoanele între 15 şi 45 de ani, iar diagnosticul nu mai reprezintă o fatalitate, dacă pacientul beneficiază de tratament corect. În aceste condiţii, el are şanse uriaşe de supravieţuire.
Boala Hodgkin este un limfom, adică un cancer al sistemului limfatic, responsabil cu răspunsul nostru imun. Din motive încă necunoscute, celule limfatice îşi pierd proprietăţile normale, trăiesc mai mult şi se răspîndesc, generînd acelaşi tip de celule anormale, care colonizează în ordine grupele ganglionare, splina, ficatul.
Simptomele bolii Hodgkin – o boală a paradoxurilor
Apare cu predilecţie la tineri, existînd o afectare vizibilă a sexului masculin (raport de 4/1), în mecanismul patogen fiind implicat factorul ereditar şi posibil cel infecţios, legat de infecţiile în antecedente cu virusul Epstein Barr, precum şi o disfuncţie a sistemului imunitar.
Simptomele iniţiale sînt nespecifice, semănînd cu o stare gripală:
febră,
oboseală,
transpiraţii nocturne.
La acestea se adaugă în timp:
adenopatii (măriri ale ganglionilor) nedureroase, situate de obicei cervical, în zona axilară sau inghinală,
scădere vizibilă în greutate (peste 10% din greutatea corporală în cîteva luni),
diminuarea apetitului,
prurit intens,
mărirea ficatului şi splinei,
precum şi semne produse de masele ganglionare toracice sau abdominale:
icter,
edeme ale membrelor,
dispnee,
anemie.
Diagnosticarea bolii Hodgkin
Precizarea diagnosticului se face în urma examenului fizic, completat cu examene radiologice, tomografice sau de rezonanţă magnetică, examen de sînge, însă testul decisiv este biopsia ganglionară, care evidenţiază existenţa celulelor anormale specifice Reed-Sternberg. Un lucru la fel de important este precizarea stadiului evolutiv, care este criteriul esenţial în stabilirea conduitei terapeutice. Există patru stadii ale bolii, fiecare cu anumite subtipuri, care apreciază dimensiunea afectării ganglionare.
În stadiile I şi II, după un tratament corect, remisia intervine în circa 80% dintre cazuri, în timp ce în celelalte stadii scade la 60%. De aici importanţa diagnosticului precoce şi a prezentării urgente la medic atunci cînd observăm sau simţim o formaţiune tumorală, indiferent de mărimea ei, chiar dacă aceasta e nedureroasă. După încheierea tratamentului, bolnavul trebuie tratat pentru eventualele efecte adverse şi monitorizat pentru depistarea semnelor de reapariţie a bolii.
Terapii pentru boala Hodgkin – o boală a paradoxurilor
Tratamentul are ca scop principal distrugerea celulelor maligne şi se poate face prin radioterapie, chimioterapie sau prin asocierea celor două metode. O altă opţiune terapeutică este transplantul medular. Deşi tratamentele sînt invazive şi greu de suportat, expunînd la numeroase efecte adverse, totuşi rezultatele sînt indiscutabile.
Al doilea ca frecvenţă dintre cancerele bărbaţilor, reprezintă circa 15% din totalul tumorilor maligne diagnosticate în întreaga lume. Deşi au fost efectuate numeroase cercetări cu privire la cancerul de prostată, nu s-a descoperit până în prezent modul în care boala poate fi prevenită. Diagnosticarea precoce rămâne singura metodă care poate scădea mortalitatea pentru acest tip de cancer.
Ce știm și ce nu știm despre cancerul de prostată?
Deşi nu poate fi ştiut cu exactitate dacă un bărbat va dezvolta sau nu cancer de prostată, există o serie de factori care pot indica un risc mai mare în acest sens. Unul dintre aceştia este dat de vârstă. Acest tip de cancer apare rar în rândul bărbaţilor sub 40 de ani, în schimb riscul de a dezvolta afecţiunea creşte considerabil după vârsta de 50 de ani şi mai ales după 65 de ani. 6 din 10 cazuri de cancer de prostată sunt la bărbaţi de peste 65 de ani.
Dietă sănătoasă pentru cancerul de prostată?
Nici măcar o dietă sănătoasă nu poate garanta că veţi fi ocoliţi de cancer de prostată. Deşi unele studii au arătat că bărbaţii care consumă regulat carne roşie sau lactate cu conţinut mare de grăsime şi foarte puţine legume au un risc uşor mai ridicat de a dezvolta acest tip de cancer. Alte studii au asociat consumul de alimente sau suplimente cu calciu cu un risc mai mare de cancer de prostată, însă toate aceste lucruri trebuie privite strict ipotetic în momentul de faţă.
„De asemenea, au fost efectuate numeroase studii în ceea ce priveşte atât factori endogeni, cât şi cei exogeni şi de mediu implicaţi în riscul de apariţie şi de progresie al cancerului de prostată. Astfel au fost studiate corelaţiile cu sindromul metabolic, diabetul zaharat şi tratamentul cu metformin, valorile colesterolului şi tratamentul cu statine, obezitatea, tratamentele cu testosteron etc. Pe baza rezultatelor tuturor acestor studii, ghidul elaborat de Asociaţia Europeană de Urologie a concluzionat că nu se poate stabili o dietă sau un tratament care să prevină apariţia sau progresia bolii”,
adaugă medicul urolog.
Un alt factor de risc, care, la fel, nu a fost confirmat 100%, este inflamaţia prostatei.
Cu ingrediente atent selecționate, Vitolize Men susține funcția uro-genitală a bărbaților activi și plini de energie!
Poate fi folosit ca adjuvant în cancerul de prostată!
Tipuri de cancer de prostată
Adenocarcinomul acinar reprezintă peste 95% din totalul cancerelor de prostată. Adenocarcinomul ductal se dezvoltă în canalele glandei prostatice. El are tendinţa de a se dezvolta şi răspândi mai repede decât adenocarcinomul acinar.
„Un alt tip de cancer (tranziţional) poate avea originea la nivelul uroteliului vezicii urinare sau a uretrei, invadând secundar şi parenchimul prostatic. Cancerele prostatice cu celule scuamoase se devoltă la nivelul celulelor învelişului prostatei şi au o tendinţă de răspândire mai accelerată decât adenocarcinomul de prostată. Cunoaşterea tipului exact de neoplasm precum şi a caracteristiclilor de agresivitate îi ajută pe medici să stabilească un protocol adecvat de tratament”,
explică Conf. Dr. Dragoş Georgescu, de la Bio- Medica.
Tuşeul rectal şi testul PSA, investigaţii esenţiale pentru cancerul de prostată
Astfel, diagnosticul precoce al afecţiunii rămâne singura metodă ce poate salva viaţa pacientului. Diagnosticul iniţial se bazează pe tuşeul rectal şi pe determinarea antigenului prostatic (PSA). Acesta este util şi în diagnosticarea altor afecţiuni benigne ale prostatei.
„Introducerea în practica urologică a determinării antigenului prostatic specific a modificat fundamental diagnosticul precoce al cancerului de prostată. Acesta este un marker specific de organ, care poate avea valori crescute, şi nu numai în cancerul de prostată, dar şi în adenomul de prostată, prostatite etc. Valoarea sa în diagnosticare este superioară tuşeului rectal sau ecografiei transrectale”,
mai spune medicul urolog.
Când este cel mai bun moment să efectuați teste pentru cancerul de prostată?
Momentul în care trebuie să începeţi să efectuaţi aceste teste, precum şi intervalul între controale se stabileşte de către medicul urolog. Acesta va contura o strategie personalizată pentru depistarea precoce a acestei afecţiuni.
„Se recomandă efectuarea unui PSA la bărbaţii de peste 50 ani, această limită reducându-se la 45 de ani la pacienţii cu istoric familial de cancer de prostată. Ulterior, strategia bazată pe risc recomandă efectuarea unui PSA la 2 ani pentru pacienţii cu PSA de peste 1 ng/ml la 40 de ani şi peste 2 ng/ml la 60 de ani. De asemenea, şi momentul la care nu mai este necesară o astfel de evaluare pentru depistarea precoce se stabileşte în funcţie de speranţa de viaţă şi statusul de performanţă al pacientului”.
Analiza care determină diagnosticul cert al cancerului de prostată
Deşi tuşeul rectal şi valorile PSA pot ridica suspiciuni medicului, un diagnostic cert se poate pune doar după biopsie. Indicaţia de efectuare a puncţiei trebuie să aibă în vedere vârsta şi afecţiunile asociate ale pacientului. Pe lângă modificările la tuşeul rectal şi valorile PSA.
„Biopsia se efectueză transrectal sub ghidaj ecografic şi permite nu numai precizarea diagnosticului cancerului de prostată, ci şi agresivitatea acestuia, dată de gradul de diferenţierea celulară, şi ajută la stabilirea stadiului local al afecţiunii. Pentru un tratament adecvat, în funcţie de particularităţile fiecărui caz, în afara acestor date, poate fi necesară şi o evaluare imagistică prin RMN, scintigrafie osoasă, PET/CT”,
explică medicul.
După analiza tuturor acestor date, medicul stabileşte strategia terapeutică şi protocolul de urmărire a pacientului. Opţiunile terapeutice sunt multiple: de la supraveghere activă, prostatectomie radicală, radioterapie externă, tratament hormonal, până la chimioterapie.
„Alături de acestea, sunt şi metode minim-invazive (brahiterapie, crioterapie, HIFU), unele aflate încă în fază de evaluare a eficacităţii”,
Cancerul este “hranit” de modul nostru de viață: lipsa de miscare, ruperea de natura si de ritmurile firesti ale organismului (alimentare, asimilare, eliminare, munca, odihna si repaus de noapte).
Desi lucrurile nu sunt tocmai roze, avem solutii la indeamana, chiar daca par mai greu de atins sau mai costisitoare. Vointa si mai multa determinare. Evident si o schimbare in atitudine si chiar o rasturnare a “valorilor” actuale. Acolo unde acest lucru s-a produs deja, stiti foarte bine despre ceea ce voi vorbi mai jos.
O listă cu ce ar trebui să evităm
– Carnea pe care o consumam este plina cu multe adaosuri nesanatoase si consumam mult prea frecvent carne (uneori si de 3 ori pe zi) moment in care organismul nu o mai poate asimila si apar cancere de colon sau de tub digestiv datorita abundentei in substante toxice sau impropriu de asimilat de catre organismul nostru.
– Puii si alte animale crescute cu hormoni (chiar si pastravii sau alti pesti de crescatorie sunt crescuti cu antibiotice si cu concentrate si acest lucru e recunoscut chiar de producatorii care nu vor sa riste sa-si piarda productia) sunt si aceasta o cauza.
– Zaharul alb, dublu rafinat care introduce in organism un stres suplimentar pentru organele care secreta enzime care prelucreaza si sunt responsabile cu “digerarea” a ceea ce am ingerat.
– Faina alba care nu contine toti nutrientii bobului de grau – recomandarea este sa consumati paine integrala!
Sarea care este iodata peste masura cand, de fapt, nu avem nevoie, cu totii, de exces de iod! Oricum iodul din sare nu este unul natural!
Vaccinurile care nu sunt necesare decat in anumite cazuri speciale si nu in programele de masa cum sunt ele prezente acum (un exemplu clar este vaccinul impotriva TBC-ului care se face nou nascutilor in primele minute de la nastere si care nu a scazut incidenta acestei boli in populatia tarii noastre si studii internationale arata chiar contrariul! Alte tari au renuntat demult la anumite vaccinuri (printre care si la acesta). Noi de ce continuam?
Laptele UHT a carui proteina, de fapt, este modificata si indepartata prin acest procedeu de cea originala.
Iaurturile cu fructe (sau fara) care nu mai contin doar bacteriile responsabile de alterarea laptelui si transformarea lui in iaurt (tineti minte iaurtul de pe vremea cand eram noi copii? – mai are vreun iaurt din ziua de azi acel gust?), ci aditivi, lapte praf si alte substante potentiatoare de gust si indulcitoare.
Fierul si medicamentatia in exces cu efectele adverse si cu contributia lor la dezechilibrea majore in organism si chiar cu hranirea cancerului atunci cand este bine asimilat de organism (fierul de exemplu este dovedit a fi un mare hranitor al celulor canceroase!) – deci atentie la aportul de fier pe care il recomanda medicii in cazul anemiilor, atat la copii dar si la adulti!
Laptele praf care se da in alimentatia copiilor mici si carora li se impinge administrarea lui pana la varste inaintate, in detrimentul diversificarii alimentare care este impinsa mai tarziu.
Recomandările doctorului:
– Consumati mai putine alimente industrializate si excesiv prelucrate. Apelati la diferite magazine de profil care nu folosesc doar trend-ul bio sa vanda produse mai scumpe. E mai greu de gasit asa ceva, dar, coroborat cu faptul ca nu avem nevoie, de fapt de multa mancare, puteti incerca sa mancati mai putin dar mai de calitate!
– Mai putina carne – credinta ortodoxa si practicarea postului (miercurile si vinerile de peste an si posturile mari) ne aduce la o traditie milenara mai sanatoasa. Urmariti piramida alimentatiei sanatoase care are la baza cruditatile si legumele si fructele neprocesate termic. In orice revista sunt prezentate.
– Carne mai de calitate – alegeti surse mai sigure si care inca mai cresc puii in batatura si mai hranesc animalele in mod traditional. Stiu, nu e simplu, dar nu e imposibil! (avem surse de carne de pui, vita si curcan printre membrii comunitatii noastre sau in afara ei, dar persoane de incredere!)
– Miere in loc de zahar si evident urmarirea mai cu atentie a etichetelor pentru ca, da, foarte multe produse contin zahar si, de fapt nu vorbim despre miere ci de anumiti inlocuitori! (avem surse de miere si sunt multi producatori mici, care pot asigura necesarul de miere al famiilor noastre).
– Mancare mai putina, respectarea meselor principale, in perioadele de post chiar renuntarea la una dintre mese. In acest fel dam ragaz organismului sa asimileze si sa se odihneasca.
– Masa de seara nu mai tarziu de ora 20:00.
– Culcarea inainte de ora 22:00 (lipsa somnului dinainte de miezul nostru este responsabil de infarcturi si alte accidente vasculare chiar la 30- 35 de ani). Culcatul devreme genereaza o trezire matinala si un alt ritm de viata pe toata durata zilei.
– Paine integrala, paine fara E-uri, paine de secara (recomandata expres de nutritionisti pentru tranzitul deosebit si aportul de nutrienti pe care aceasta o aduce!) – […]
– Sarea iodata nefiind necesara tuturor, puteti trece la sare neiodata (se mai gaseste prin magazinele naturiste), dar aici verificati-va si consultati si medicul dumnevoastra curant care insa trebuie sa va fie si prieten si nu doar un medic care face birocratie! Incercati sa-i mai gasiti pe astfel de oameni! Ei sunt putini dar exista. Inca! Direct la salina se mai gaseste sare netratata! Atentie: orice producator de paine sau de alte produse care foloseste sarea este obligat sa foloseasca sare iodata! E real si nu o spun spre ingrijorarea excesiva. Doar ca o informare a voastra! (…)
– Incercati sa gasiti si sa sprijiniti producatori locali de pe langa marile orase. Avem in comunitatea noastra sursa de oua, lapte, produse lactate si produse din carne si sursa de cartofi, salate, ridichi si alte legume de sezon. Acestea sunt nefortate si pregatite atunci cand acestea sunt in mod natural dezvoltate si nu fortate cu diferite solutii chimice sau vitamine in apa.
Ce nu stiati despre vitamina D, cea naturala si nu cea chimica…. Iarasi un subiect fierbinte si controversat. Merita citit la soare:)
Lumea modernă este bântuită de epidemia deficienţei de vitamina D. Deficienţa de vitamina D nu doar că se extinde în mod alarmant, dar este şi cauza principală a unor boli grave precum cancerul, diabetul, osteoporoza şi afecţiunile inimii.
Un nou studiu publicat în ediţia din martie 2010 a Jurnalului de Endocrinologie Clinică şi Metabolism (Journal of Clinical Endocrinology and Metabolism) a arătat că un procent şocant de 59% din populaţie suferă de deficienţa de vitamina D. Mai mult, aproape 25% din persoanele testate prezintă un nivel extrem de scăzut de vitamina D în organism.
Autorul principal al studiului, Dr. Richard Kremer de la Centrul de Sănătate al Universităţii McGill spune că „Nivelurile anormale de vitamina D sunt asociate cu o întreagă gamă de boli, inclusiv cancerul, osteoporoza şi diabetul, precum şi tulburările cardiovasculare şi cele legate de sistemul imunitar.„
Acest nou studiu confirmă existenţa unei legături clare între deficienţa de vitamina D şi grăsimile stocate în organism. Acest lucru susţine teoria prezentată cu mulţi ani în urmă aici în Natural News, despre faptul că razele soarelui facilitează pierderea grăsimii din organism. Vitamina D ar putea fi mecanismul hormonal prin care acest fenomen al pierderii grăsimiii operează în corpul uman. Însă rezultatele cercetărilor legate de vitamina D nu se opresc aici…
Activatorul sistemului imunitar
Cercetările recente desfăşurate la Universitatea din Copenhaga au dezvăluit că vitamina D activează sistemul imunitar prin „armarea” celulelor T astfel încât acestea să combată infecţiile.
Această nouă cercetare, condusă de profesorul Carsten Geisler de la Departamentul Sănătăţii, Imunologiei şi Microbiologiei Internaţionale de la Universitatea din Copenhaga, a arătat că, fără vitamina D, celulele T ale sistemului imunitar rămân dormante, neoferind deloc protecţie, sau doar într-o mică măsură împotriva invaziei microorganismelor şi virusurilor. Dar prezenţa vitaminei D în circuitul sanguin face ca celulele să fie „armate” şi să detecteze invadatorii, distrugându-i şi eliminându-i din organism.
Cu alte cuvinte, vitamina D acţionează precum cheia de contact a maşinii dumneavoastră: Maşina nu va porni, doar după ce aţi introdus cheia în contact şi aţi pornit motorul. În acelaşi fel, sistemul dvs. imunitar nu va funcţiona decât dacă este activat din punct de vedere biochimic de către vitamina D. Dacă începeţi sezonul rece cu o deficienţă de vitamina D, sistemul dumneavoastră imunitar este practic lipsit de apărare împotriva gripei. De aceea, persoanele care se îmbolnăvesc sunt cele care petrec mult timp în casă şi îşi desfăşoară activitatea la interior, fiind astfel expuşi la o deficienţă cronică de vitamina D.
Aceste descoperiri legate de „armarea” sistemului imunitar de către vitamina D au fost publicate în „Imunologia Naturii” (Nature Immunology). Prin comentariile pe marginea descoperirilor, cercetătorii au consimţit că „Oamenii de ştiinţă ştiau de foarte mult timp că vitamina D este importantă pentru absorbţia calciului şi că această vitamină a mai fost implicată în boli precum cancerul şi scleroza multiplă, dar ceea ce nu au realizat este faptul că vitamina D este crucială pentru activarea sistemului imunitar – lucru care ne este clar acum.” (Sursa: UK Telegraph).
Şi pentru că vaccinurile prezintă efecte secundare nedorite, precum afecţiuni grave neurologice într-un număr redus de cazuri, singurul efect secundar al vitaminei D este că previne apariţia a 77% din cazurile de cancer.
Ceea ce ne este acum foarte clar în urma desfăşurării tuturor noilor studii, este că deficienţa de vitamina D poate fi numitorul comun al majorităţii bolilor degenerative moderne, cu efecte devastatoare. Pacienţii cu insuficienţa renală suferă la unison de deficienţa de vitamina D, iar diabeticii se află de obicei în aceeaşi situaţie. Persoanele care suferă de cancer, prezintă aproape în toate cazurile deficienţă gravă de vitamina D, precum şi persoanele cu osteoporoză şi scleroză multiplă.
De fapt, deficienţa de vitamina D poate fi cauza principală a atât de multor afecţiuni degenerative, încât remediind deficienţa în rândul populaţiei, ar putea foarte bine devasta „industria de asistenţă medicală” orientată spre profit, care domină medicina occidentală a zilelor noastre.
Cu alte cuvinte, educaţi populaţia în legătură cu vitamina D, şi industria cancerului va suferi pierderi devastatoare de profit vitamina D previne 4 sau 5 din toate tipurile de cancer).
Acesta ar putea fi motivul pentru care, atât de multe companii şi organizaţii non-profit a căror autoritate şi putere depind de boala de cancer (şi de alte boli) se angajează atât de activ în lupta împotriva conştientizării importanţei vitaminei D. Institutul Naţional pentru Cancer, de exemplu, cea mai prosperă organizaţie non-profit la nivel mondial, publică neîncetat reclame care ocupă o întreagă pagină având scopul de a înspăimânta oamenii în legătură cu razele solare, în felul acesta menţinându-i în starea de deficienţă de vitamina D.
Cu totul întâmplător, această deficienţă serveşte interesele de putere ale NCI, această instituţie asigurându-se că oamenii vor rămâne doborâţi de cancer, chiar dacă ar putea beneficia gratuit de o soluţie de vindecare (razele solare) deja accesibilă.
La fel, nici celelalte organizaţii non-profit din industria cancerului, nu doresc, ca oamenii să afle adevărul despre vitamina D. Ei preferă să vândă în continuare produse ridicole prevăzute cu simbolul Panglica Roz (simbol internaţional pentru lupta împotriva cancerului de sân) pretextând astfel strângerile de fonduri pentru continuarea cercetărilor desfăşurate „în căutarea remediului pentru cancer„, o căutare fictivă şi care a fost sortită eşecului încă de la început, deoarece razele solare vindecă şi previn cancerul încă din momentul apariţiei omenirii pe această planetă.
Predecesorii noştri nu erau nevoiţi să „gonească după un remediu” sau „să militeze pentru un tratament de vindecare” prin nişte strângeri de fonduri ridicole; ei pur şi simplu păşeau în lumina soarelui, fiind vindecaţi de cancer prin simpla expunere la acţiunea razelor solare. Plimbarea pe afară, în sine, constituie „vindecarea” de cancer, despre care industria susţine că ar necesita miliarde de dolari pentru cercetări adiţionale.
Adevărul izbitor în această materie este că medicina modernă are tot interesul ca oamenii să rămână ignoranţi în ceea ce priveşte efectele vindecătoare ale vitaminei D. Supravieţuirea financiară a industriei medicale depinde în mod absolut de acest lucru, astfel încât cele mai influente organizaţii medicale vor diminua în mod sistematic importanţa acestei vitamine, refuzând categoric să o recomande pacienţilor lor.
Nu puteţi împiedica vitamina D
Nu puteţi ascunde adevărul pentru totdeauna despre vitamina D: Ştiinţa este absolut imperioasă. Mai bine zis, este inconstestabilă. Iată cateva adevăruri incontestabile despre vitamina D:
– Majoritatea populaţiei vestice suferă de deficienţă de vitamina D.
– Deficienţele de vitamina D promovează printre alte probleme de sănătate, cancerul, diabetul, osteoporoza, afecţiunile renale, depresia, obezitatea şi afecţiunile inimiii.
– Deficienţa de vitamina D poate fi remediată prin expunere raţională la acţiunea razelor solare.
– Produsele de protecţie împotriva radiaţiior solare împiedică generarea vitaminei D la nivelul pielii, cauzând în continuare deficienţe de vitamina D în rândul consumatorilor care utilizează astfel de produse.
– Remedierea pe scară largă a deficienţelor de vitamina D ar reduce semnificativ apariţia afecţiunilor degenerative în rândul populaţiei, economisind naţiunii, literalmente, trilioane de dolari, reprezentând cheltuielile colective de asistenţă medicală pentru următorul deceniu.
– Deficienţa de vitamina D este cauzată – în mare măsură – de stilul de viaţă modern desfăşurat în spaţii închise. Oamenii trăiesc, lucrează şi se distrează în casă sub lumină artificială. Acest lucru este motivul absenţei expunerii la lumina naturală (raze solare), prin care se generează vitamina D.
– Vitamina D “declanşează” sistemul imunitar şi îi permite să funcţioneze mai agresiv în lupta împotriva invaziei virale.
Mai bun decât vaccinurile, mai sigur decât medicamentele…
Vitamina D naturala depăşeşte ca eficienţă vaccinurile contra acestei liste de bolia amintite si este 100% asimilata de catre corpul uman, fiind 100% naturala. Vitamina D depăşeşte ca eficienţă medicamentele anticancerigene. Depăşeşte ca eficienţă medicamentele prescrise pentru vindecarea osteoporozei. Vitamina D vindecă mai eficient diabetul decât medicamentele anti-diabet.
Mai mult, prin natura sa este evident compatibilă cu organismul uman, din moment ce corpul uman produce efectiv vitamina D când are această ocazia (este expus la acţiunea razelor solare).
Nu vă costă nimic. Nu aveţi nevoie de reţetă. Nu trebuie să consultaţi medicul. Nici măcar nu trebuie să cumpăraţi suplimente pentru a intra în posesia vitaminei D. Doar faceţi o plimbare pe afară, sub lumina soarelui, şi veţi iniţia singur procesul de auto-vindecare a organismului dvs.
Tocmai această idee – că pacienţii îşi pot vindeca singuri propriul lor cancer doar plimbându-se în natură – este cel mai temut lucru în lumea cancerului şi a industriei de vaccinuri. Industria farmeceutică este speriată de moarte la ideea că oamenii vor deveni educaţi în materie de nutriţie şi îşi vor da seama că vitamina D, singură, elimină nevoia de sutele de medicamente şi vaccinuri potenţiale. Declanşează procesul de vindecare, protejează organismul de boli, şi singura ameninţare majoră pe care o prezintă este la adresa profitabilităţii industriei de asistenţă medicală care domină astăzi medicina.
Este o maladie cu trăsături distincte şi destul de răspîndită, astfel încît să împartă limfoamele (cancerele ţesutului limfatic) în hodgkiniene şi nehodgkiniene. Boala are manifestări clinice relativ discrete, uneori diagnosticul fiind pus cu totul întîmplător pe o radiografie făcută în alt scop. Este o boală canceroasă, cu tot cortegiul de temeri. Această maladie a fost temeinic şi îndelung cercetată, începînd cu Thomas Hodgkin în 1832, astfel că s-au obţinut rezultate importante în diagnostic, stadializare şi terapie, fiind un etalon al progreselor ştiinţifice medicale. Apare mai ales la persoanele între 15 şi 45 de ani, iar diagnosticul nu mai reprezintă o fatalitate, dacă pacientul beneficiază de tratament corect. În aceste condiţii, el are şanse uriaşe de supravieţuire.
Boala Hodgkin este un limfom, adică un cancer al sistemului limfatic, responsabil cu răspunsul nostru imun. Din motive încă necunoscute, celule limfatice îşi pierd proprietăţile normale, trăiesc mai mult şi se răspîndesc, generând acelaşi tip de celule anormale, care colonizează în ordine grupele ganglionare, splina, ficatul.
După cum spuneam, apare cu predilecţie la tineri, existînd o afectare vizibilă a sexului masculin (raport de 4/1), în mecanismul patogen fiind implicat factorul ereditar şi posibil cel infecţios, legat de infecţiile în antecedente cu virusul Epstein Barr, precum şi o disfuncţie a sistemului imunitar.
Simptomele iniţiale sînt nespecifice, semănînd cu o stare gripală: febră, oboseală, transpiraţii nocturne. La acestea se adaugă în timp adenopatii (măriri ale ganglionilor) nedureroase, situate de obicei cervical, în zona axilară sau inghinală, scădere vizibilă în greutate (peste 10% din greutatea corporală în cîteva luni), diminuarea apetitului, prurit intens, mărirea ficatului şi splinei, precum şi semne produse de masele ganglionare toracice sau abdominale: icter, edeme ale membrelor, dispnee, anemie.
Precizarea diagnosticului se face în urma examenului fizic, completat cu examene radiologice, tomografice sau de rezonanţă magnetică, examen de sînge. Însă testul decisiv este biopsia ganglionară, care evidenţiază existenţa celulelor anormale specifice Reed-Sternberg. Un lucru la fel de important este precizarea stadiului evolutiv, care este criteriul esenţial în stabilirea conduitei terapeutice. Există patru stadii ale bolii, fiecare cu anumite subtipuri, care apreciază dimensiunea afectării ganglionare.
În stadiile I şi II, după un tratament corect, remisia intervine în circa 80% dintre cazuri. În celelalte stadii scade la 60%. De aici importanţa diagnosticului precoce şi a prezentării urgente la medic. Facem asta atunci cînd observăm sau simţim o formaţiune tumorală, indiferent de mărimea ei, chiar dacă aceasta e nedureroasă. După încheierea tratamentului, bolnavul trebuie tratat pentru eventualele efecte adverse şi monitorizat pentru depistarea semnelor de reapariţie a bolii.
Tratamentul are ca scop principal distrugerea celulelor maligne. Aceasta se poate face prin radioterapie, chimioterapie sau prin asocierea celor două metode. O altă opţiune terapeutică este transplantul medular. Deşi tratamentele sînt invazive şi greu de suportat, expunînd la numeroase efecte adverse, totuşi rezultatele sînt indiscutabile.
Al doilea ca frecvenţă dintre cancerele bărbaţilor, reprezintă circa 15% din totalul tumorilor maligne diagnosticate în întreaga lume. Deşi au fost efectuate numeroase cercetări cu privire la cancerul de prostată, nu s-a descoperit până în prezent modul în care boala poate fi prevenită. Diagnosticarea precoce rămâne singura metodă care poate scădea mortalitatea pentru acest tip de cancer.
Deşi nu poate fi ştiut cu exactitate dacă un bărbat va dezvolta sau nu cancer de prostată, există o serie de factori care pot indica un risc mai mare în acest sens. Unul dintre aceştia este dat de vârstă. Acest tip de cancer apare rar în rândul bărbaţilor sub 40 de ani, în schimb riscul de a dezvolta afecţiunea creşte considerabil după vârsta de 50 de ani şi mai ales după 65 de ani. 6 din 10 cazuri de cancer de prostată sunt la bărbaţi de peste 65 de ani.
Nici măcar o dietă sănătoasă nu poate garanta că veţi fi ocoliţi de cancer de prostată. Unele studii au arătat că bărbaţii care consumă regulat carne roşie sau lactate cu conţinut mare de grăsime şi foarte puţine legume au un risc uşor mai ridicat de a dezvolta acest tip de cancer. Alte studii au asociat consumul de alimente sau suplimente cu calciu cu un risc mai mare de cancer de prostată. Însă toate aceste lucruri trebuie privite strict ipotetic în momentul de faţă.
„De asemenea, au fost efectuate numeroase studii în ceea ce priveşte atât factori endogeni, cât şi cei exogeni şi de mediu implicaţi în riscul de apariţie şi de progresie al cancerului de prostată. Astfel au fost studiate corelaţiile cu sindromul metabolic, diabetul zaharat şi tratamentul cu metformin, valorile colesterolului şi tratamentul cu statine, obezitatea, tratamentele cu testosteron etc. Pe baza rezultatelor tuturor acestor studii, ghidul elaborat de Asociaţia Europeană de Urologie a concluzionat că nu se poate stabili o dietă sau un tratament care să prevină apariţia sau progresia bolii”, adaugă medicul urolog. Un alt factor de risc, care, la fel, nu a fost confirmat 100%, este inflamaţia prostatei.
Tipuri de cancer de prostată
Adenocarcinomul acinar reprezintă peste 95% din totalul cancerelor de prostată. Adenocarcinomul ductal se dezvoltă în canalele glandei prostatice. El are tendinţa de a se dezvolta şi răspândi mai repede decât adenocarcinomul acinar.
„Un alt tip de cancer (tranziţional) poate avea originea la nivelul uroteliului vezicii urinare sau a uretrei, invadând secundar şi parenchimul prostatic. Cancerele prostatice cu celule scuamoase se devoltă la nivelul celuelor învelişului prostatei şi au o tendinţă de răspândire mai accelerată decât adenocarcinomul de prostată. Cunoaşterea tipului exact de neoplasm precum şi a caracteristiclilor de agresivitate îi ajută pe medici să stabilească un protocol adecvat de tratament”, explică Conf. Dr. Dragoş Georgescu, de la Bio- Medica.
Tuşeul rectal şi testul PSA, investigaţii esenţiale
Astfel, diagnosticul precoce al afecţiunii rămâne singura metodă ce poate salva viaţa pacientului. Diagnosticul iniţial se bazează pe tuşeul rectal şi pe determinarea antigenului prostatic (PSA). Acesta este util şi în diagnosticarea altor afecţiuni benigne ale prostatei.
„Introducerea în practica urologică a determinării antigenului prostatic specific a modificat fundamental diagnosticul precoce al cancerului de prostată. Acesta este un marker specific de organ, care poate avea valori crescute, şi nu numai în cancerul de prostată, dar şi în adenomul de prostată, prostatite etc. Valoarea sa în diagnosticare este superioară tuşeului rectal sau ecografiei transrectale”, mai spune medicul urolog.
Momentul în care trebuie să începeţi să efectuaţi aceste teste, precum şi intervalul între controale se stabileşte de către medicul urolog, care va contura o strategie personalizată pentru depistarea precoce a acestei afecţiuni. „Se recomandă efectuarea unui PSA la bărbaţii de peste 50 ani, această limită reducându-se la 45 de ani la pacienţii cu istoric familial de cancer de prostată. Ulterior, strategia bazată pe risc recomandă efectuarea unui PSA la 2 ani pentru pacienţii cu PSA de peste 1 ng/ml la 40 de ani şi peste 2 ng/ml la 60 de ani. De asemenea, şi momentul la care nu mai este necesară o astfel de evaluare pentru depistarea precoce se stabileşte în funcţie de speranţa de viaţă şi statusul de performanţă al pacientului”
Analiza care determină diagnosticul cert
Deşi tuşeul rectal şi valorile PSA pot ridica suspiciuni medicului, un diagnostic cert se poate pune doar după biopsie. Pe lângă modificările la tuşeul rectal şi valorile PSA mai apare un element! Indicaţia de efectuare a puncţiei trebuie să aibă în vedere vârsta şi afecţiunile asociate ale pacientului.
„Biopsia se efectueză transrectal sub ghidaj ecografic şi permite nu numai precizarea diagnosticului cancerului de prostată, ci şi agresivitatea acestuia, dată de gradul de diferenţierea celulară, şi ajută la stabilirea stadiului local al afecţiunii. Pentru un tratament adecvat, în funcţie de particularităţile fiecărui caz, în afara acestor date, poate fi necesară şi o evaluare imagistică prin RMN, scintigrafie osoasă, PET/CT”, explică medicul.
După analiza tuturor acestor date, medicul stabileşte strategia terapeutică şi protocolul de urmărire a pacientului. Opţiunile terapeutice sunt multiple: de la supraveghere activă, prostatectomie radicală, radioterapie externă, tratament hormonal, până la chimioterapie. „Alături de acestea, sunt şi metode minim-invazive (brahiterapie, crioterapie, HIFU), unele aflate încă în fază de evaluare a eficacităţii”, conchide medicul urolog.
1. Ficatul secretă zilnic între 0,5 şi 1l de bilă.
Acest lichid amar, de culoare galbenă, ne permite în primul rând să digerăm grăsimile ; pe de altă parte, el ne dezinfectează intestinele şi ne protejează împotriva diareei şi constipaţiei.
Un ficat obosit nu secretă în cantitate suficientă acest lichid miracol. Consecinţe: digestia materiilor grase devine mai dificilă, insuficient evacuate, substanţele nocive stagnează în intestine, expunând organismul la pericolele rezultând din diaree şi constipaţie.
2. Ficatul transformă şi „umanizează” toate substanţele care intră în corp, pentru ca ele să ne poată hrăni celulele fără a le agresa.
El este acela care le face perfect compatibile cu structura noastră, modificându-le prin trasmutaţie şi sublimare frecvenţa de vibraţie pentru ca aceasta să fie la unison cu aceea a aurei noastre, numai astfel aceste substanţe devenind parte integrantă din corpul nostru şi, într-o anumită măsură , din noi înşine),
Un ficat slab sau obosit lasă să treacă în întregul organism substanţe străine netransformate (prin transmutaţie şi sublimare) sau insuficient asimilate, care ne vor îmbâcsi în cel mai scurt timp cu toxine.
3. Ficatul primeşte totalitatea materiilor digerate şi le controlează riguros, el elimină excedentele şi reziduurile alimentare, tot el interceptează, neutralizează şi expulzează către intestin toate substanţele toxice, distruge bacteriile, aşteaptă ca elementele nutritive să fie transformate prin acţiunea fermenţilor şi enzimelor, pentru a le permite numai atunci să treacă în sânge.
Un ficat obosit ne asigură imperfect apărarea şi imunitatea corpului. El lasă să treacă în sânge substanţe neverificate, încărcate încă de toxine şi bacterii nocive. Ca urmare a acestui fapt, apar în timp diverse maladii şi chiar otrăvirea corpului.
4. Ficatul neutralizează la fel de eficient otrăvurile datorate activităţii celulare cât şi pe cele provenind din exterior: alcool, tutun, medicamente, carne etc.
Un ficat slab sau obosit se află în incapacitate de a face eforturi suplimentare, tocmai de aceea atunci el va elimina insuficient aceste otrăvuri care ne intoxică. Pe de altă parte, un mare număr de celule hepatice sunt distruse în contact cu alcoolul, tutunul, cu anumite medicamente sau cu unele substanţe chimice. Dacă această distrugere este cotidiană, ficatul nostru se va micşora şi se va rigidiza gradat, riscând să fie atins de ciroză.
5. Ficatul normalizează circulaţia sanguină în acelaşi mod în care un baraj dirijează cursul unui fluviu.
Asemenea unui burete, el reduce congestiile sanguine care ar putea stânjeni funcţionarea inimii, putând absorbi până la 1,5l de sânge pentru a restabili o ciculaţie normală. Atunci când congestia a fost eliminată, el restituie din nou acest sânge organismului.
Unui ficat slab sau obosit îi lipseşte supleţea necesară „înghiţirii” temporare a unei asemenea cantităţi de sânge. Din această cauză, atunci organismul pierde un preţios normalizator al circulaţiei lui sanguine.
6. Ficatul dozează totodată armonios cantitatea de hormoni din sânge, metabolizează grăsimile şi proteinile, stochează vitaminele şi zahărul în aşa fel încât acestea să fie oricând gata să fie folosite.
Printre altele, el fixează materialele de construcţie necesare reclădirii şi consolidării acelor părţi ale corpului care au fost victimile unor leziuni sau ale uzurii. De asemenea, tot el este acela care elimină excesul de colesterol.
Un ficat slab sau obosit ne va lăsa corpul să îmbătrânească repede fără a-i aduce hormonii care îi sunt indispensabili. El nu mai digeră atunci grăsimile şi proteinele de care avem nevoie. Vitaminile şi zahărul nu mai ajung să fie stocate, părţile afectate sau uzate ale corpului nostru nici nu se mai consolidează şi nici nu se mai reconstruiesc; iar colesterolul ne invadează vasele sanguine.
7. Ficatul ne asigură permanenţa sau constanţa temperaturii interne.
Un ficat slab sau obosit nu-şi mai poate îndeplini funcţia termică, făcându-ne astfel să suferim de frig sau de căldură.
8. Ficatul produce un anumit număr de substanţe esenţiale pentru sânge printre care amintim: protrombina şi fibrina, care îi permit sângelui să se coaguleze; heparina care îl face fluid şi globulina, substanţă care îl protejează sau îl imunizează faţă de diverse infecţii.
Un ficat slab sau obosit se privează de substanţele necesare coagulării sângelui, ne expune pericolului de hemoragie şi lasă ca sângele să se îngroaşe (să devină dens, vâscos), în dauna vaselor sanguine şi a inimii. El ne abandonează astfel, fără apărare, în faţa bolilor.
9.Ficatul este de asemenea direct răspunzător de echilibrul sanguin, el normalizează procentul de fier conţinut de globulele roşii.
Un ficat slab sau obosit nu mai poate interveni pentru alinarea suferinţelor celulelor noastre, care vor fi înfometate din cauza unui sânge dezechilibrat şi anemiat.
…Aventura nu se încheie aici…
O întreagă carte n-ar fi de ajuns ca să descrie cu precizie toate operaţiile, transmutările, transformările, reconstituirile, fixările şi sintezele elaborate de ficat, care este un organ nepereche. A-i pătrunde complet misterele tuturor acţiunilor sale ar echivala cu înţelegerea miracolului vieţii.
Ce consecințe poate avea o dereglare a ficatului?
Dimpotrivă, enumerarea maladiilor rezultând direct sau indirect dintr-o dereglare a ficatului poate fi de natură să ne facă mult mai responsabili faţă de acest agent esenţial al vieţii corpului nostru. Printre acestea se numără:
-digestie dificilă;
-constipaţie şi diaree;
-apendicită;
-diabet;
-obezitate sau slăbirea exagerată a corpului,
-anemie,
-colibaciloză,
-inflamare, fermentaţii putrede şi spasme la nivel intestinal;
-demineralizare;
-incapacitate de a suporta frigul;
-diverse tulburări auditive şi vizuale;
-boli de piele şi tulburări de pigmentare a pielii;
-arteroscleroză şi reumatism;
-hipertensiune arterială;
-sinuzită, guturai şi bronşită cronică;
-astm, boala fânului şi alte manifestări alergice;
Din fericire însă, natura ne furnizează întotdeauna un anumit număr de indicii sau semnale care ne avertizează că sănătatea ficatului nostru este în pericol şi am intrat deja pe panta periculoasă. Graţie acestor semne, putem fi întotdeauna capabili să ne decelăm o eventuală oboseală hepatică. Aceste semne (care ar trebui să fie nişte semnale de alarmă) sunt următoarele:
– limba mai mereu foarte încărcată şi miros urât al respiraţiei;
Pentru a evita ca aceste semne de rău augur să se instaleze în organism şi pentru a nu ne lăsa copleşiţi de aceste infecţii, trebuie să acţionăm din timp, mai înainte ca ficatul, organ vital pentru noi să se degradeze. Ştiind toate acestea, noi trebuie, cu alte cuvinte, să-i cunoaştem „prietenii” şi „duşmanii”, în special printre alimentele pe care noi le consumăm zilnic. Astfel, într-o alegere conştientă şi pe deplin responsabilă ar trebui să spunem cu hotărâre:
DA sau NU
NU:
zahărului alb rafinat, produs chimic „pur”, care ne agresează ficatul şi pancreasul prin simpla sa concentraţie. Neconţinând nici unul dintre fermenţii necesari bunei sale asimilări; el (zahărul) constrânge ficatul să acopere această carenţă cu preţul unui efort suplimentar care îl face să furnizeze el însuşi substanţele deficitare. Acest zahăr alb ar trebui deci să fie permanent alungat de pe masa noastră, în locul lui putând fi utilizat (doar la mare nevoie), mai curând ca un condiment decât ca un aliment, zahărul roşu de trestie.
DA:
mierii naturale, fructelor proaspete (în special lămâile) şi fructele uscate dulci, care vor putea înlocui foarte avantajos zahărul alb. Ele alină totodată tulburările hepatice şi favorizează funcţionarea armonioasă a ficatului (în special lămâile, care îl drenează şi îl stimulează în mod deosebit);
NU:
sării recristalizate şi rafinate, care este un alt produs chimic pur (clorura de sodiu). Întocmai ca şi în cazul zahărului şi făinii albe, rafinarea artificială îl privează de orice element viu. Din nefericire, acest tip de sare este folosit în exces în alimentaţia noastră.
DA:
sării marine nerafinate, purtătoare de viaţă şi vehiculatoare a unor subtile fluide benefice;
NU:
uleiurilor rafinate, margarinei şi grăsimilor animale, nefaste pentru sănătatea noastră. Primele, după cum se ştie, sunt fabricate prin intermediul unor procedee care distrug complet enzimele şi vitaminele, lăsând probabil diverse urme de catalizatori şi conpuşi chimici utilizaţi deja, foarte periculoşi pentru ficat. În ceea ce priveşte grăsimile animale, ele sunt acelea care accelerează necroza celulelor hepatice.
DA:
uleiurilor obţinute prin presare la rece, fără solvenţi chimici, care luptă eficient împotriva colesterolului; îndeosebi uleiul de măsline care este întotdeauna extraordinar pentru ficat şi care, fiind emulsionat cu lămâie, expulzează în timp record calculii biliari.
NU:
conservelor. Pentru a se păstra fără să se altereze, alimentele trebuie să fie fierte de mai multe ori, adăugându-li-se şi anumite substanţe chimice de sinteză (conservanţi). În urma acestui tratament, ele nu mai au nicio valoare alimentară biologică şi ne iau totodată posibilitatea de a utiliza vitaminele conţinute în alimentele crude.
DA:
legumelor şi plantelor crude sau fierte numai atât cât trebuie: morcovii, sfecla, varza, anghinarea, ţelina, păpădia, prazul sau usturoiul care fluidifică secreţiile bilei, vindecă hepatita şi restabilesc pe cale naturală funcţiile hepatice.
NU:
pâinii albe, pastelor făinoase şi produselor de patiserie. Diversele lor forme şi preparări, adeseori foarte apetisante, ascund în realitate absenţa substanţelor vii şi a vitaminelor, aceasta datorându-se lipsei grâului integral şi a tărâţei atât de pregnant revitalizante. În schimb, aceste produse sunt bogate în coloranţi, arome chimice şi diverse alcooluri. Prezenţa atâtor elemente nefaste, combinată cu carenţa în vitamine, enzime şi săruri minerale obosesc rapid ficatul, care nu mai poate asigura digestia şi neutralitatea lor.
DA:
pastelor alimentare şi pâinii integrale, care ar trebui să constituie baza alimentaţiei noastre. Într-adevăr, toate vitaminele şi aminoacizii pe care îi putem găsi în făina necernută protejează în mod natural celula hepatică împotriva agresiunii toxinelor.
NU:
cărnurilor şi mezelurilor. Să ne reamintim că ele sunt pline de proteine de proastă calitate, „de mâna a doua”, cum s-ar spune, fiind deja folosite de animalele din care provin. Aceste proteine sunt însoţite de toxine şi deşeuri a căror asimilare ne epuizează foarte mult organele digestive. În special mezelurile (dar şi carnea, aproape la fel de mult) conţin diverse substanţe chimice care ne obosesc şi ne mortifică ficatul. Să nu uităm de asemenea, că tocmai ca şi bazele azotate, carnea acidifică sângele şi că un organism acidifiat devine un teren propice dezvoltării unor maladii grave, cum ar fi chiar cancerul.
DA:
cerealelor complete (cum ar fi soia), ciupercilor, legumelor uscate, brânzeturilor naturale şi ouălelor, care în viitor vor înlocui cu succes cărnurile şi mezelurile, proteinele lor pure sunt de primă calitate, ele îi permit ficatului să se refacă fără să-l polueze cu toxine.
NU:
alimentelor sintetizate chimic, medicamentelor alopate (numai atunci când le putem înlocui cu remedii naturiste, total nenocive), tutunului şi alcoolului. În contact cu aceste veritabile otrăvuri, un mare număr de celule hepatice mor, iar vasele sanguine se rigidizează, devenind mai fragile şi pierzând şi o parte din capacitatea lor circulatorie. Insuficient energizat, oxigenat şi hrănit, ficatul suferă şi se sclerozează. El nu mai are suficientă forţă vitală pentru a reface celulele deteriorate, pentru a elimina colesterolul în exces, pentru a elabora anumite vitamine şi a filtra substanţele nocive. Încetul cu încetul, se instalează astfel o intoxicaţie generală.
DA:
alimentelor naturale care ne ajută să ne dezintoxicăm. Dacă vom înlocui otrăvurile alimentare cu elementele de construcţie conţinute în alimentaţia biologică, ficatul se va reconstitui şi va funcţiona din nou la parametrii săi normali.
NU:
surmenajului şi sedentarismului, suprasolicitării fizice şi intelectuale, angoasei şi fricii, care constituie tot atâtea otrăvuri ce ne intoxică celulele corpului. Lipsa mişcării sau exerciţiului fizic (cum ar fi gimnastica sau posturile (asana-ele) Yoga) este parţial răspunzătoare de apariţia constipaţiei, ca şi de insuficienţele respiratorii. În aceste condiţii, ficatul nu mai ajunge să elimine din organism o cantitate suficient de mare de deşeuri. Acumularea lor ne poate afecta măduva spinării, durificănd-o, aceasta conducând la paralizie.
DA:
relaxării profunde şi exerciţiilor fizice în aer liber (cel mai bine ar fi la mare sau la munte), sau practicii Yoga, care ne vor salva din acest pericol. Atunci când ficatul dispune de timpul necesar eliminării substanţelor nefaste, organismul se dezintoxică mult mai uşor. Aceste tehnici corporale ne aprofundează şi capacitatea respiratorie, prin intermediul căreia ne putem debarasa de aerul viciat, rezidual din plămâni. Ele sunt deci foarte necesare purificării corpului şi ficatului.
Unele dintre aceste reguli sau principii de bază ne pot părea prea severe şi limitative. Trebuie însă să realizăm că ele constituie baza unei cunoaşteri care ne este vitală. Este o prostie crasă să neglijăm aceste reguli pline de bun simţ sub pretextul că suntem interesaţi în primul rând de spirit şi mai puţin de trup, pentru că un trup bolnav se va aşeza implacabil de-a curmezişul spiritualizării noastre forţate. Să nu uităm acel înţelept dicton latin „MENS SANA IN CORPORE SANO” („Minte sănătoasă în corp sănătos”); bolile ne handicapează, frânându-ne dezvoltarea sau ascensiunea spirituală şi concentrându-ne uneori foarte eficient realizarea aspiraţiilor şi idealurilor noastre înalte. De fapt, orice boală trădează un anumit dezechilibru în fiinţă. Cunoaşterea mecanismelor prin care sănătatea noastră se poate deregla ne permite să învătăm şi să folosim nenumărate metode pentru a o restabili. La fel cum un bun meşteşugar lucrează cu instrumente foarte bune, şi noi trebuie să ne ameliorăm starea principalului nostru instrument: corpul. Redobândindu-ne sau păstrându-ne nealterată starea de sănătate, eliberăm forţele binefăcătoare care erau ascunse în noi înşine, putând de acum înainte să folosim inteligent aceste forţe pentru realizarea ideilor noastre creatoare.
Instrumentul este deci corpul, iar o piesă esenţială a acestuia este ficatul, care îndeplineşte atât funcţia de”gară de triaj” cât şi cele de centru distribuitor, uzină chimică şi centru anti-otrăvuri în organismul nostru. Trebuie deci să-l protejăm cu deosebită grijă şi să reţinem foarte bine următoarele 10 precepte de aur care, dacă vor fi cu adevărat respectate, ne vor menţine mereu ficatul într-o condiţie excelentă:
1) Nu ne vom obosi niciodată ficatul aducându-i o alimentaţie plină de deşeuri şi toxine;
2) Nu ne vom otrăvi ficatul lipsindu-l de alimentele bogate în celuloză, care accelerează evacuarea deseurilor;
3) Nu ne vom deteriora sau agresa niciodată ficatul cu alcool sau cu tutun;
4) Nu ne vom slăbi puterea de apărare a ficatului consumând numai alimente acide şi azotate;
5) Nu ne vom distruge ficatul cu alimente denaturate sau printr-un abuz de medicamente chimice.
6) Nu ne vom surmena niciodată ficatul printr-un exces de hrană;
7) Nu vom cere niciodată ficatului eforturi suplimentare administrându-i alimente greu digerabile;
8)Nu ne vom usca ficatul printr-o circulaţie sanguină deficitară care nu-i aduce sânge proaspăt;
9) Nu ne vom sufoca niciodată ficatul privându-l de oxigen;
10) Nu ne vom congestiona niciodată ficatul refuzăndu-i o dietă hidrică care i-ar permite să respire şi să se odihnească.
1. In primul rand si foarte important, este bine de mentionat urmatorul aspect: toti oamenii au celule canceroase in corpul lor, dar atat timp cat numarul lor este scazut, acestea nu afecteaza buna functionare a organismului. Acestea nu apar in testele standard pana nu ating pragul de un miliard de celule. In momentul in care medicii le spun pacientilor ca nu mai au cancer, acestia se refera tocmai la acest lucru: testele specifice nu mai pot detecta celulele canceroase deoarece sunt intr-un numar foarte restrans.
2. Cand sistemul imunitar este puternic, celulele canceroase sunt distruse si nu se pot multiplica, asa ca nu vor forma tumori.
3. Atunci cand o persoana este diagnosticata cu cancer inseamna ca are de asemenea deficiente la nivel nutritional. Mai pe scurt, nu se hraneste corect, obiceiurile alimentare, stresul si mediul fiind factorii determinanti in acest context.
4. Pentru a depasi aceste deficiente nutritionale, este foarte important sa-ti schimbi dieta si sa incluzi suplimente pentru a-ti intari sistemul imunitar.
5. CHIMIOTERAPIA implica otravirea celulele canceroase care cresc intr-un mod extrem de rapid, dar din pacate sunt distruse in aceeasi masura si celulele sanatoase de la nivelul maduvei spinarii, a tractului gastro-intestinal si de asemenea pot cauza distrugerea unor organe importante ca: ficatul, plamanii, inima, rinichii, etc.
6. RADIOTERAPIA are un efect similar cu cel al CHIMIOTERAPIEI. Aceasta distruge celulele canceroase, dar in aceeasi masura ataca si celulele, tesuturile si organele sanatoase.
7. Initial, tratamentul bazat pe radioterapie si chimioterapie va micsora tumoarea propriu-zisa. In schimb, o prelungire a unui astfel de tratament va cauza mai multe pagube la nivelul organismului, iar in cele din urma nu va da rezultate, nu va mai reusi sa distruga tumorile.
8. Cand organismul contine multe toxine cauzate de chimioterapie si radiatii, sistemul imunitar este fie „compromis”, fie distrus, asa ca bolnavul va fi expus numeroaselor infectii si complicatii ce pot surveni, cu usurinta.
9. Chimioterapia si radiatiile pot cauza mutatii la nivelul celulelor canceroase, acestea devenind mai puternice si aproape imposibil de distrus. De asemenea, operatiile pot duce la raspandirea celulelor canceroase la nivelul altor organe.
10. Cel mai bun lucru pe care-l poate face un bolnav de cancer este sa-si „infometeze” celulele canceroase, privandu-le de alimentele care nu fac altceva decat sa le hraneasca (zahar, alcool, carne, branza, lapte, etc).
Cu ce se hranesc celulele canceroase?
a. ZAHARUL hraneste celulele canceroase. Daca bolnavul renunta la zahar, renunta la una dintre cele mai importante surse de hranire a celulelor bolnave. Dar asta nu inseamna nicio clipa ca le poti inlocui cu indulcitorii artificiali, existenti pe piata. De cele mai multe ori, acestia contin aspartam (indulcitor artificial), o substanta extrem de nociva. Un substitut natural sanatos este mierea de Manuka sau melasa, dar si acestea trebuie consumate in cantitati foarte mici. Sarea de masa de asemenea contine aditivi, asa ca o alternativa este sarea de mare sau sarea de Himalaya.
b. LAPTELE face ca organismul sa produca mucus in exces, in special la nivelul tractului gastro-intestinal. Cancerul se hraneste cu mucusul produs de celule. Atunci cand se renunta la acest produs, inlocuindu-l cu laptele de migdale (sau altele de origine, exista o gama variata de unde poti alege), celulele canceroase vor „muri de foame”.
c. CELULELE CANCEROASE se dezvolta intr-un mediu acid. O dieta bazata pe carne este acida, asa ca este mai bine sa se consume peste (daca nu poti trece la o dieta vegetariana) in favoarea carnei de vita sau de porc. Din pacate, de cele mai multe ori carnea contine antibiotice, hormoni de crestere si paraziti extrem de daunatori, in special pentru persoanele care sufera de cancer.
d. O dieta compusa din 80% legume crude si sucuri, cereale integrale, seminte, nuci si cateva fructe ajuta corpul sa-si „creeze” un mediu alcalin, propice unui organism sanatos, unde celulele canceroase nu pot supravietui ( acestea traiesc intr-un mediu acid!). Aproximativ 20% din mancare poate fi gatita (de exemplu fasolea). Legumele proaspete suplimenteaza organismul cu enzime vii, care sunt usor absorbite, iar in aproximativ 15 minute este stimulata producerea celulelor sanatoase.
Pentru a obtine enzime vii (acestea produc celule sanatoase) este indicat sa bei sucuri naturale (in special din legume, inclusiv germenii de fasole) si sa mananci legume crude, de 2-3 ori pe zi. Enzimele sunt distruse la temperaturi mai mari de 40 de grade.
e. Evitati cafeaua, ceaiul si ciocolata, acestea avand un continut ridicat de cofeina. Ceaiul verde este o alternativa buna si are proprietati anticancerigene. Cel mai bine ar fi sa se consume apa purificata sau filtrata, pentru a evita toxinele si metalele grele din apa de la robinet. Apa distilata este acida, evitati-o.
12. Proteinele animale sunt greu de digerat si necesita multe enzime digestive. Carnea nedigerata ramane in intestine pana putrezeste, iar aceasta duce la inmultirea toxinelor.
13. Peretii celulelor canceroase au un strat solid de proteine. Atunci cand mananci mai putina carne (sau deloc) se elibereaza mai multe enzime care ataca peretii de proteine ai celulelor canceroase si permite celulor organismului sa ucida cancerul.
14. Exista suplimente care ajuta la „intarirea” sistemului imunitar (antioxidanti, vitamine, minerale) care determina organismul sa ucide celulele canceroase. Alte suplimente ca vitamina E stimuleaza organismul sa distruga celulele canceroase.
15. Cancerul este o boala a mintii, trupului si spiritului. O stare de spirit proactiva si pozitiva il va ajuta pe bolnavul de CANCER sa supravietuiasca.
16. Furia, neiertarea si durerea determina organismul sa se dezvolte intr-un mediu stresant si acid (cancerul se dezvolta in mediul acid). Invata sa fii o persoana iubitoare si iertatoare. Este necesar sa te relaxezi si sa te bucuri de viata.
17.Celulele canceroase nu pot supravietui intr-un mediu oxigenat. Fa exercitii zilnic si respira adanc , in acest fel vei reusi sa oxigenezi mai bine celulele.
Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența de navigare. Folosind acest site, sunteți de acord cu politica de cookies.AcceptView Policy
Manage Consent
To provide the best experiences, we use technologies like cookies to store and/or access device information. Consenting to these technologies will allow us to process data such as browsing behavior or unique IDs on this site. Not consenting or withdrawing consent, may adversely affect certain features and functions.
Functional
Mereu activ
The technical storage or access is strictly necessary for the legitimate purpose of enabling the use of a specific service explicitly requested by the subscriber or user, or for the sole purpose of carrying out the transmission of a communication over an electronic communications network.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistics
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
The technical storage or access is required to create user profiles to send advertising, or to track the user on a website or across several websites for similar marketing purposes.