Sângele: râul roșu care transportă viața prin corpul tău. Sângele este esența vieții. Fără el, corpul nostru nu ar putea funcționa. De multe ori, ne gândim la el doar în termeni de răni. Alteori, îl considerăm doar în contextul donărilor de sânge. Totuși, trebuie să recunoaștem un fapt important. Sângele este mult mai complex. El joacă un rol central în menținerea sănătății noastre. Acesta transportă oxigen și nutrienți către celulele corpului. De asemenea, elimină deșeurile și ajută la reglarea temperaturii corporale. În acest articol vom explora funcțiile vitale ale sângelui și importanța sa în menținerea vieții.
1. Compoziția sângelui: mai mult decât o substanță roșie
Sângele este alcătuit din patru componente principale: celulele roșii, celulele albe, trombocitele și plasma. Fiecare dintre acestea are un rol specific în menținerea sănătății și funcționării optime a corpului:
Celulele roșii transportă oxigenul din plămâni către țesuturile corpului. Ele aduc dioxidul de carbon înapoi la plămâni pentru a fi eliminat.
Celulele albe joacă un rol crucial în apărarea organismului împotriva infecțiilor și bolilor.
Trombocitele sunt responsabile pentru coagularea sângelui, prevenind sângerările excesive atunci când suferim o rană.
Plasma este lichidul în care plutesc toate aceste celule. Aceasta transportă substanțele nutritive, hormonii și proteinele necesare pentru diverse procese din organism.
2. Funcțiile sângelui: transport, apărare și reglare
Sângele joacă numeroase roluri esențiale pentru supraviețuirea noastră. În primul rând, transportă oxigenul și nutrienții esențiali către toate celulele corpului. Fără această alimentare constantă, celulele noastre nu ar putea produce energie și nu ar putea funcționa corect.
În al doilea rând, sângele ajută la eliminarea produselor reziduale. Acestea includ dioxidul de carbon și alte toxine. Sângele le transportă către organele care se ocupă de eliminarea lor (plămâni, rinichi).
De asemenea, sângele joacă un rol crucial în apărarea organismului. Celulele albe, parte integrantă a sistemului imunitar, detectează și distrug agenții patogeni, cum ar fi bacteriile și virusurile. În plus, trombocitele ajută la vindecarea rănilor prin coagulare, prevenind sângerările periculoase.
Pe lângă aceste funcții, sângele este și un regulator al temperaturii corpului. Acesta distribuie căldura uniform prin circulație, asigurând menținerea unei temperaturi constante, indiferent de condițiile externe.
Calitatea și cantitatea sângelui din corp sunt critice pentru sănătatea noastră generală. Deficiențele pot duce la oboseală, slăbiciune și alte probleme de sănătate. De exemplu, anemia este cauzată de un număr redus de celule roșii sau de lipsa fierului.
Un alt exemplu important este hipertensiunea arterială. Aceasta este o condiție în care circulația sângelui este afectată de presiunea excesivă asupra pereților arteriali. Aceasta poate duce la probleme cardiovasculare grave, cum ar fi atacurile de cord sau accidentele vasculare cerebrale.
Menținerea sângelui sănătos implică o dietă echilibrată. Aceasta trebuie să fie bogată în fier, vitamine și minerale esențiale. De asemenea, este necesar un stil de viață activ care promovează circulația sanguină.
Concluzie
Sângele este mai mult decât un simplu fluid care curge prin venele noastre. Este un sistem complex, vital, care transportă oxigen, nutrienți și apărare în fiecare colț al corpului nostru. Întreaga noastră existență depinde de funcționarea corectă a acestui „râu roșu” care ne ține în viață.
Acum că știi cât de important este sângele pentru viața ta, este timpul să îți îngrijești sănătatea. Asigură-te că acesta funcționează optim. Adoptă o dietă sănătoasă. Fă mișcare regulată. Nu uita de controalele medicale periodice. Aceste măsuri te asigură că sângele tău transportă viața așa cum trebuie prin corpul tău!
Inima și exercițiile fizice: cum influențează sportul sănătatea cardiovasculară. Inima este motorul care pompează sângele și asigură oxigenul necesar fiecărei celule din corpul nostru. Fără o inimă sănătoasă, întreaga noastră sănătate este în pericol. Exercițiile fizice sunt unul dintre cei mai importanți factori care contribuie la menținerea sănătății cardiovasculare. Activitatea fizică regulată întărește mușchiul inimii. De asemenea, contribuie la reglarea tensiunii arteriale și a colesterolului. Reduce riscul de boli cardiovasculare. În acest articol, vom explora modul în care exercițiile fizice influențează inima. Vom discuta de ce este vital să incluzi mișcarea în rutina ta zilnică.
Cuprins
1. Cum funcționează inima în timpul exercițiilor fizice
Atunci când faci exerciții fizice, inima începe să bată mai repede. Aceasta pompează mai mult sânge bogat în oxigen către mușchi. Această creștere a ritmului cardiac este esențială pentru a furniza energie suplimentară organismului. Pe măsură ce faci mai mult efort, corpul tău cere mai mult oxigen. Inima lucrează din greu pentru a satisface aceste cerințe.
În timp, prin activități regulate, inima ta devine mai eficientă. Ea dezvoltă o capacitate mai mare de a pompa sânge cu mai puține bătăi pe minut în stare de repaus. Acest lucru arată că inima ta nu va trebui să lucreze la fel de intens pentru a menține funcțiile vitale. Când nu ești activ, se reduce astfel stresul asupra acestui organ vital.
2. Beneficiile exercițiilor fizice pentru sănătatea cardiovasculară
Exercițiile fizice aduc o multitudine de beneficii pentru sănătatea cardiovasculară, printre care:
Îmbunătățirea circulației: Activitatea fizică regulată îmbunătățește fluxul sangvin. De asemenea, aceasta mărește capacitatea vaselor de sânge de a transporta oxigen și nutrienți către celulele din corp.
Scăderea tensiunii arteriale: Exercițiile aerobice regulate ajută la reducerea tensiunii arteriale. Astfel, ele previn riscul de hipertensiune. Hipertensiunea este un factor major în dezvoltarea bolilor cardiovasculare.
Reglarea nivelului de colesterol: Exercițiile fizice cresc nivelul colesterolului „bun” (HDL). Ele reduc nivelul colesterolului „rău” (LDL). Aceasta previne formarea plăcilor de aterom în artere.
Controlul greutății: Sportul ajută la arderea caloriilor. El sprijină menținerea unei greutăți sănătoase. Prin reducerea riscului de obezitate, se diminuează riscul pentru bolile de inimă.
Întărirea inimii: Mușchiul cardiac se întărește prin exerciții, la fel ca orice alt mușchi din corp. O inimă mai puternică pompează mai mult sânge cu mai puțin efort. Astfel, riscul de insuficiență cardiacă este redus.
Nu toate exercițiile fizice au același impact asupra sănătății cardiovasculare. Există trei tipuri principale de activități care sunt deosebit de benefice pentru inimă:
Exercițiile aerobice: Acestea includ activități precum alergatul, înotul, mersul pe bicicletă sau dansul. Acestea cresc ritmul cardiac și îmbunătățesc funcția pulmonară și cardiovasculară.
Antrenamentele de forță: Pe lângă exercițiile aerobice, antrenamentele de forță includ activități variate. Acestea pot fi ridicarea de greutăți sau exercițiile cu greutatea propriului corp. Aceste activități ajută la întărirea mușchilor. De asemenea, contribuie la menținerea unei mase musculare sănătoase. Mușchii puternici contribuie la un metabolism mai eficient și la un control mai bun al greutății corporale.
Exercițiile de flexibilitate: Deși nu influențează direct sănătatea cardiovasculară, exercițiile de flexibilitate și echilibru contribuie la menținerea mobilității. Activități precum yoga sau pilates ajută la reducerea stresului. Stresul este un factor care influențează sănătatea inimii.
4. Cât de mult exercițiu este necesar pentru o inimă sănătoasă?
Organizația Mondială a Sănătății recomandă cel puțin 150 de minute de activitate fizică moderată pe săptămână pentru adulți. Alternativ, 75 de minute de exercițiu intens sunt suficiente. Aceste activități pot fi împărțite în sesiuni de 30 de minute. Se pot face de cinci ori pe săptămână. Activitățile pot include mers rapid, alergat, înot sau orice alt sport care crește ritmul cardiac.
Pentru rezultate optime, este important să combini exercițiile aerobice cu antrenamentele de forță și exercițiile de flexibilitate. O rutină diversificată de exerciții fizice va menține inima sănătoasă și va contribui la bunăstarea generală a organismului.
Exercițiile fizice nu sunt doar benefice pentru pierderea în greutate. Ele sunt de asemenea benefice pentru un corp tonifiat. Mai mult, ele joacă un rol esențial în menținerea sănătății inimii. Un stil de viață activ contribuie la prevenirea bolilor cardiovasculare, la reducerea riscului de infarct și la prelungirea vieții. În plus, exercițiile fizice îmbunătățesc starea de spirit. Ele contribuie la reducerea stresului. Acest lucru face ca beneficiile să fie resimțite atât la nivel fizic, cât și mental.
Să trecem la acțiune!
Începe astăzi să îți protejezi inima! Adaugă exercițiile fizice în rutina ta zilnică și acordă prioritate sănătății tale cardiovasculare. Poți alege o plimbare rapidă, o alergare sau o sesiune de înot. Fiecare pas este important pentru sănătatea ta pe termen lung. Nu uita, o inimă sănătoasă este cheia pentru o viață lungă și activă!
Scheletul: structura invizibilă care te susține. Scheletul uman este o parte esențială și fascinantă a corpului nostru, deși invizibil în mod obișnuit. El ne oferă suport, protecție și mobilitate, făcând posibilă fiecare mișcare și acțiune pe care o facem zilnic. Scheletul este mult mai mult decât o structură rigidă. De la cel mai mic os din ureche până la coloana vertebrală, el are funcții complexe și vitale. Scheletul este un sistem viu. Scheletul este în continuă schimbare. Acesta joacă un rol central în sănătatea și bunăstarea noastră.
1. Ce este scheletul și de ce este important?
Scheletul uman este alcătuit din 206 oase, fiecare contribuind la funcțiile vitale ale corpului. Pe lângă faptul că ne oferă o structură stabilă, scheletul protejează organele vitale, cum ar fi creierul, inima și plămânii. Este responsabil pentru producerea de celule sanguine în măduva osoasă. De asemenea, scheletul acționează ca un depozit pentru minerale esențiale. Minerale precum calciul și fosforul sunt eliberate în sânge atunci când corpul are nevoie de ele.
2. Evoluția și adaptarea scheletului
Oasele noastre nu sunt structuri statice; ele sunt în continuă schimbare și adaptare. Procesul de remodelare osoasă implică distrugerea osului vechi. Formarea de os nou se asigură că structura noastră osoasă rămâne puternică și sănătoasă. Acest proces este influențat de factori precum nutriția, activitatea fizică și echilibrul hormonal. Pe măsură ce îmbătrânim, masa osoasă începe să scadă. De aceea, este esențial să avem grijă de oasele noastre încă din tinerețe.
Mușchii se atașează de oase prin intermediul tendoanelor. Articulațiile permit mișcarea acestora. Fără scheletul nostru, nu am putea să ne mișcăm sau să ne susținem corpul în poziție verticală. Oasele lucrează împreună cu mușchii și ligamentele pentru a ne oferi mobilitate și flexibilitate. De exemplu, coloana vertebrală este formată din vertebre care protejează măduva spinării. Acestea permit o gamă largă de mișcări, de la aplecare la răsucire.
4. Cum putem avea grijă de oasele noastre?
Sănătatea oaselor este influențată de mai mulți factori, inclusiv alimentația și exercițiile fizice. Calciul și vitamina D sunt esențiale pentru dezvoltarea și întreținerea oaselor puternice. Pe lângă acestea, activitatea fizică regulată ajută la stimularea formării de os nou. În special, exercițiile cu greutăți contribuie la menținerea densității osoase. Totodată, evitarea obiceiurilor dăunătoare, cum ar fi fumatul și consumul excesiv de alcool, contribuie la menținerea sănătății sistemului osos.
În ciuda imaginii comune a oaselor ca fiind structuri dure. Totuși, ele sunt rigide. Acestea sunt organe vii. Oasele par dure și rigide. Totuși, ele sunt organe vii. Oasele sunt pline de vase de sânge și nervi. Fiecare os este alcătuit dintr-un strat extern dur. Acesta are un miez spongios care conține măduva osoasă. Măduva osoasă este responsabilă pentru producerea celulelor roșii și albe din sânge. Acest aspect face ca oasele să fie mai mult decât simple elemente de suport. Ele joacă un rol crucial în menținerea sănătății generale a corpului.
Concluzie
Scheletul nostru este mult mai complex decât pare la prima vedere. El nu doar că ne susține corpul și ne permite să ne mișcăm. În plus, protejează organele vitale și contribuie la sănătatea noastră generală. De aceea, este important să ne îngrijim oasele printr-o dietă echilibrată și un stil de viață activ. Pe măsură ce îmbătrânim, grijile față de sănătatea osoasă devin și mai importante. Prevenirea afecțiunilor osoase, cum ar fi osteoporoza, începe de la vârste fragede.
Începe astăzi să ai grijă de scheletul tău! Asigură-te că îți oferi suficient calciu și vitamina D. Fii activ fizic. Evită obiceiurile care îți pot afecta sănătatea oaselor. Scheletul tău este fundația care te susține în fiecare zi – tratează-l cu respectul pe care îl merită!
Inima ta: Motorul vieții. Cum funcționează? Inima este organul central al sistemului cardiovascular și poate fi considerată motorul vieții noastre. Fără încetare, aceasta pompează sânge în tot corpul. Aceasta furnizează oxigen și nutrienți esențiali pentru ca toate organele și țesuturile să funcționeze optim. Dar cum funcționează inima, acest motor biologic, cu adevărat?
Inima ta: Motorul vieții. Cum funcționează?
În primul rând, este important să înțelegem că inima este formată din patru camere: două atrii și două ventricule. Atriile primesc sângele din corp și plămâni, în timp ce ventriculele sunt responsabile de pomparea sângelui înapoi în corp. Fiecare contracție a inimii, denumită și bătaie, are loc printr-o coordonare complexă a impulsurilor electrice. Aceste impulsuri determină mușchiul cardiac să se contracte și să relaxeze.
Sistemul de vase sanguine, format din artere, vene și capilare, este esențial pentru transportul sângelui. Arterele transportă sângele oxigenat de la inimă către toate organele. Venele aduc sângele sărac în oxigen înapoi la inimă. Acest ciclu continuu este ceea ce ne menține în viață.
Pe lângă rolul său în circulația sângelui, inima mai are o funcție crucială: reglarea tensiunii arteriale. Ventriculul stâng pompează sângele cu presiune în arterele mari. Această presiune este ceea ce simțim atunci când ne măsurăm tensiunea arterială. O tensiune arterială sănătoasă este esențială pentru ca toate organele să primească cantitatea potrivită de oxigen și nutrienți.
Este fascinant să descoperi cum acest organ, de mărimea unui pumn, lucrează neîncetat pe tot parcursul vieții noastre. El asigură funcționarea optimă a organismului. Menținerea sănătății inimii este, deci, esențială pentru o viață lungă și echilibrată. Stilul de viață activ, alimentația sănătoasă și gestionarea stresului sunt doar câteva modalități prin care putem proteja acest motor vital.
1. Tensiunea arterială 120 / 80 – indicatori de viață lungă
„120” îți arată ca fiecare celulă primește cantitatea de Oxigen necesară pe suprafața vasului, iar „80” reprezintă rezistența vasului din interior. Dacă unui deget de la picior nu-i va ajunge oxigen, tensiunea arterială se va mări.
2. Frecvența respiratorie 16 / min. – indicatori de viață lungă
Reprezintă ritmul prin care pătrunde Oxigenul in celule. Norma este de 16 respirații pe minut. Atunci când alergi poate ajunge și la 26 respirații pe minut dar e important să revină repede la normal.
3. Frecvența cardiacă 78 bătăi de inimă pe minut – indicatori de viață lungă
78 este nr optim de bătăi de inimă pe minut. Dacă este prea rapid înseamnă că organismului nu-i ajunge oxigenul.
4. Hemoglobina 130 g/L
Hemoglobina este pigmentul roșu din sânge care răspunde de transportul oxigenului la celule , dar și al CO2 spre organele de respirație. Dacă ai hemoglobina mică înseamnă că nu ajunge suficient oxigen la celule.
5. Bilirubina 20
Arată modul cum funcționează ficatul , norma este de 20.
6. Diureza 1.5 L
Reprezintă cantitatea de urină eliminata in 24 de ore și trebuie să constituie în medie 1.5L
7. Greutatea = (Înălțimea-100)-10 Kg
Este recomandat să ai o greutate în concordanță cu înălțimea ta. Ex: daca ai 180 cm înălțime atunci G=(180-100)-10kg=70Kg
8. Glucoza în sânge 5.5
Reprezintă rezerva de energie pe care o ai pentru 24 de ore.
9. PH-ul sangelui 7.43
Cand Ph-ul devine 7.41 survine decesul. Pentru reglarea Ph-ului organismul folosește ionii de Calciu.
10. Numărul leucocitelor 4000
Norma este 4000. Dacă Numărul este mai mare înseamnă că în organism există o infecție și acesta luptă cu ea.
11. Temperatura corpului 36.6 °C
Febra indică faptul că sistemul imunitar luptă cu o infectie. 37 °C inceputul infecției, 38 °C luptă activă, 40 °C luptă dificilă.
12. Colesterolul în sange 6.5
Reprezintă grăsimea din care sunt constituite fibrele nervoase, poate fi bun și rău.
Pentru ca acești indici să fie la valoarea normală trebuie să oferi organismului tău aceste 4 lucruri :
– Oxigen
– Apă pură
– Hrană vie
Ofera aceste componente unui organism purificat!!!
Conform filozofiilor orientale, fie că sunt indiene, chineze, tibetane sau thailandeze, partea stângă a corpului este total diferită de partea dreaptă. Chiar și unele tradiții monahale budiste includ în preceptele lor ca monahii să doarmă pe partea stângă.
Deși sună ciudat, odihna și somnul pe partea stângă au multe beneficii pentru sănătate.
Limfa se drenează spre stânga
Partea stângă a corpului este partea dominantă a sistemului limfatic. Cea mai mare parte a limfei se scurge în canalul toracic situat pe partea stângă. În calea sa, limfa transportă proteine, metaboliți ai glucozei și deșeuri care sunt purificate de ganglionii limfatici pentru a fi drenate pe partea stângă.
Derivat din cele de mai sus, este obișnuit să deducem în medicina orientală că afecțiunile din partea stângă a corpului se pot datora congestiei cronice a sistemului limfatic.
Conform Ayurveda, congestia are loc în organism prin respectarea anumitor priorități. Dacă sistemul limfatic este cogestionat, ulterior ficatul și sângele se saturează cu substanțe toxice. Simptomele primare ale congestiei apar pe partea stângă a corpului înainte de a se muta în partea dreaptă, unde apar mai târziu.
Limfa și oboseala de după masă
Sugestia indiană este ca, dacă iei o pauză după ce ai mâncat, fă-o întinzându-te pe partea stângă. Timpul de pauză nu trebuie să depășească 10 minute și este diferit de somnul de după-amiază, care este de obicei de 20 de minute sau mai mult.
Stomacul și pancreasul atârnă pe partea stângă. Când vă întindeți pe partea stângă, ambele atârnă în mod natural, permițând o digestie optimă și eficientă.
Limfa și mișcarea alimentelor
Alimentele sunt determinate să se miște în mod natural prin stomac, iar enzimele pancreatice sunt secretate treptat și nu dintr-o singură mișcare, ceea ce se întâmplă dacă te întinzi pe partea dreaptă.
Când stai întins pe partea stângă, ficatul și vezica biliară atârnă de partea dreaptă.
Odihna pe partea stângă le permite să atârne și să-și secrete enzimele prețioase în tractul digestiv, emulsionând grăsimile și neutralizând acizii din stomac.
Când sistemul digestiv este stimulat în acest fel, ciclul tău digestiv este mai scurt și nu te lasă lent pentru restul după-amiezii. Încearcă să te odihnești 10 minute pe partea stângă după ce ai mâncat.
Simțiți-vă plin de energie și nu obosiți după ce mâncați
Încercați să mâncați relaxat la prânz și nu uitați să vă odihniți pe partea stângă și să verificați că vă veți simți mai energici și cu o digestie mai bună.
Magia dormitului pe partea stânga: cea mai bună eliminare a limfei
Intestinul subțire elimină toxinele prin valva ileocecală (VIC) din partea dreaptă a corpului la debutul intestinului gros. Intestinul gros este situat pe partea dreaptă a corpului, traversează abdomenul și coboară pe partea stângă.
Prin VIC, dormitul pe partea stângă permite gravitației să stimuleze mai ușor deșeurile corporale în intestinul gros din intestinul subțire.
In timpul noptii, continuând să dormi pe partea stângă, resturile se mișcă mai ușor spre colonul descendent iar dimineața eliminarea va fi mai ușoară.
Cea mai bună funcționare a inimii si a limfei
Mai mult de 80% din inimă este situată în partea stângă a corpului. Dacă dormi pe partea stângă, limfa drenată către inimă va fi condusă de gravitație, ajutându inima în timp ce dormi.
Aorta, care este cea mai mare arteră a corpului, iese din partea superioară a inimii și se arcuiește la stânga înainte de a coborî în abdomen. Când doarmi pe partea stângă, inima pompează mai ușor sângele în aorta descendentă.
Dormitul pe partea stângă permite intestinelor să se îndepărteze de vena cavă care transportă sângele înapoi la inimă. În mod remarcabil, vena cavă se sprijină pe partea dreaptă a coloanei vertebrale, așa că atunci când vă culcați pe partea stângă, viscerele se îndepărtează de vena cavă.
Din nou gravitația face ca inima să lucreze mai ușor.
Splina face parte din sistemul limfatic și se află, de asemenea, pe partea stângă a corpului. Funcția sa este cea a unui ganglion limfatic mare care filtrează limfa și în plus filtrează sângele. Când vă culcați pe partea stângă, întoarcerea lichidului în splină este mai ușoară și are loc mai ușor prin gravitație.
Sistemul limfatic drenează toate celulele corpului prin contracții și mișcări musculare și nu prin pomparea inimii.nu Ajutând limfa să se scurgă în splină și inimă prin gravitație este o modalitate simplă de a vă purifica corpul fără să faceți nimic.
AUTOR: dr. Mirela Wagner, specialist dermatologie, neurologie, oncologie
Ateroscleroza – principala cauza de mortalitate si morbiditate din tarile dezvoltate, consta, in esenta, in reducerea lumenului vascular prin depuneri de lipide in peretii vaselor formand placile de aterom, care micsoreaza aportul de sange la tesuturi, generand suferinte de tip ischemic.
Ateroscleroza – factori de risc
Studiile epidemiologice au evidentiat numerosi factori care contribuie la aparitia si progresia aterosclerozei. Inaintarea in varsta, sexul si predispozitia genetica sunt factori neinfluentabili. Desi sexul masculin este un factor de risc important, ateroscleroza este o problema majora si pentru femei, riscul crescand in cazul utilizarii contraceptivelor orale si dupa menopauza, de regula, simptomele apar cam cu 10 ani mai tarziu ca la barbati.
Hipertensiunea arteriala (valori peste 135 mm Hg pentru sistolica si peste 90 mm Hg pentru diastolica – persistent) este un factor de risc major pentru bolile cardio-vasculare, iar tratamentul eficient al acesteia duce la scaderea riscului.
Nivelul crescut al colesterolului seric este principalul factor de risc al aparitiei aterosclerozei, in special fractiunea LDL.
Alti factori de risc in cazul aterosclerozei :
fumatul,
toleranta alterata la glucoza,
obezitatea
sedentarismul.
Combaterea sau corectarea lor prin mijloace specifice scad riscul dezvoltarii sau progresiei aterosclerozei.
Factori de risc nemodificabili :
Varsta inaintata
Sexul masculin
Anamneza familiala
Factori de risc modificabili, independenti :
Hipertensiunea arteriala
Hipercolesterolemia
Fumatul
Toleranta alterata la glucoza
Obezitatea
Sedentarismul
Ateroscleroza – patogenie
Initial, exista un influx de lipoproteine cu densitate joasa (LDL) si monocite sangvine in portiunea subintimala a peretelui vascular, probabil intr-o zona de leziune aendoteliului vascular. O parte din LDL sunt fagocitate de catre macrofage, contribuind la formarea celulelor spumoase. In consecinta, apare un nucleu central necrotic de lipide extracelulare, acoperit de un strat fibros. Procesul implica migrarea tesutului muscular neted, proliferarea si sinteza de colagen cu constituirea placii de aterom ce ingusteaza lumenul arterial. In general, o reducere a diametrului luminal cu peste 70 % este necesara pentru a limita semnificativ fluxul sanguin, generand simptomele specifice ischemiei cronice.
Stratul fibros ce acopera placa aterosclerotica se poate rupe sau fisura, permitand contactul sangelui circulant cu lipidele trombogenice din placa; in interiorul placilor si/sau in peretele vascular pot apare hemoragii cu activare plachetara, aparitia fibrinei si formarea consecutiva a trombului (chiagului de sange) care limiteaza suplimentar fluxul de sange pana la ocluzie completa a vasului, generand accidentele vasculare – sindroamele coronariene acute (infarctul miocardic), accidentele vasculare cerebrale, sindroame de ischemie acuta a membrelor.
Ateroscleroza – sindroame clinice
Ateroscleroza determina manifestari clinice distincte, in functie de localizarea si extinderea placilor de aterom la nivelul patului vascular, astfel :
ateroscleroza arterelor coronare determina angina pectorala si infarctul miocardic
ateroscleroza arterelor ce iriga creierul determina atacuri ischemice tranzitorii si stroke
ateroscleroza arterelor periferice genereaza claudicatie intermitenta si gangrena membrelor (arterita)
ateroscleroza arterelor mezenterice determina ischemie mezenterica si infarct intestinal
ateroscleroza aortei, cu aparitia de dilatatii anevrismale ce predispun la disectie sau ruptura de aorta
Asadar, ateroscleroza este o boala hetrogena si complexa, cu localizari diverse care se dezvolta in timp, de-a lungul anilor, uzual deceniilor. Aparitia si dezvoltarea placilor de aterom este un proces discontinuu, in stransa legatura cu factorii de risc amintiti; initial este un proces silentios, asimptomatic, pe masura progresiei ingustari fluxului sanguin devine manifest clinic.
Este o maladie cu trăsături distincte şi destul de răspîndită, astfel încît să împartă limfoamele (cancerele ţesutului limfatic) în hodgkiniene şi nehodgkiniene. Boala are manifestări clinice relativ discrete, uneori diagnosticul fiind pus cu totul întîmplător pe o radiografie făcută în alt scop. Este o boală canceroasă, cu tot cortegiul de temeri. Această maladie a fost temeinic şi îndelung cercetată, începînd cu Thomas Hodgkin în 1832, astfel că s-au obţinut rezultate importante în diagnostic, stadializare şi terapie, fiind un etalon al progreselor ştiinţifice medicale. Apare mai ales la persoanele între 15 şi 45 de ani, iar diagnosticul nu mai reprezintă o fatalitate, dacă pacientul beneficiază de tratament corect. În aceste condiţii, el are şanse uriaşe de supravieţuire.
Boala Hodgkin este un limfom, adică un cancer al sistemului limfatic, responsabil cu răspunsul nostru imun. Din motive încă necunoscute, celule limfatice îşi pierd proprietăţile normale, trăiesc mai mult şi se răspîndesc, generând acelaşi tip de celule anormale, care colonizează în ordine grupele ganglionare, splina, ficatul.
După cum spuneam, apare cu predilecţie la tineri, existînd o afectare vizibilă a sexului masculin (raport de 4/1), în mecanismul patogen fiind implicat factorul ereditar şi posibil cel infecţios, legat de infecţiile în antecedente cu virusul Epstein Barr, precum şi o disfuncţie a sistemului imunitar.
Simptomele iniţiale sînt nespecifice, semănînd cu o stare gripală: febră, oboseală, transpiraţii nocturne. La acestea se adaugă în timp adenopatii (măriri ale ganglionilor) nedureroase, situate de obicei cervical, în zona axilară sau inghinală, scădere vizibilă în greutate (peste 10% din greutatea corporală în cîteva luni), diminuarea apetitului, prurit intens, mărirea ficatului şi splinei, precum şi semne produse de masele ganglionare toracice sau abdominale: icter, edeme ale membrelor, dispnee, anemie.
Precizarea diagnosticului se face în urma examenului fizic, completat cu examene radiologice, tomografice sau de rezonanţă magnetică, examen de sînge. Însă testul decisiv este biopsia ganglionară, care evidenţiază existenţa celulelor anormale specifice Reed-Sternberg. Un lucru la fel de important este precizarea stadiului evolutiv, care este criteriul esenţial în stabilirea conduitei terapeutice. Există patru stadii ale bolii, fiecare cu anumite subtipuri, care apreciază dimensiunea afectării ganglionare.
În stadiile I şi II, după un tratament corect, remisia intervine în circa 80% dintre cazuri. În celelalte stadii scade la 60%. De aici importanţa diagnosticului precoce şi a prezentării urgente la medic. Facem asta atunci cînd observăm sau simţim o formaţiune tumorală, indiferent de mărimea ei, chiar dacă aceasta e nedureroasă. După încheierea tratamentului, bolnavul trebuie tratat pentru eventualele efecte adverse şi monitorizat pentru depistarea semnelor de reapariţie a bolii.
Tratamentul are ca scop principal distrugerea celulelor maligne. Aceasta se poate face prin radioterapie, chimioterapie sau prin asocierea celor două metode. O altă opţiune terapeutică este transplantul medular. Deşi tratamentele sînt invazive şi greu de suportat, expunînd la numeroase efecte adverse, totuşi rezultatele sînt indiscutabile.
Al doilea ca frecvenţă dintre cancerele bărbaţilor, reprezintă circa 15% din totalul tumorilor maligne diagnosticate în întreaga lume. Deşi au fost efectuate numeroase cercetări cu privire la cancerul de prostată, nu s-a descoperit până în prezent modul în care boala poate fi prevenită. Diagnosticarea precoce rămâne singura metodă care poate scădea mortalitatea pentru acest tip de cancer.
Deşi nu poate fi ştiut cu exactitate dacă un bărbat va dezvolta sau nu cancer de prostată, există o serie de factori care pot indica un risc mai mare în acest sens. Unul dintre aceştia este dat de vârstă. Acest tip de cancer apare rar în rândul bărbaţilor sub 40 de ani, în schimb riscul de a dezvolta afecţiunea creşte considerabil după vârsta de 50 de ani şi mai ales după 65 de ani. 6 din 10 cazuri de cancer de prostată sunt la bărbaţi de peste 65 de ani.
Nici măcar o dietă sănătoasă nu poate garanta că veţi fi ocoliţi de cancer de prostată. Unele studii au arătat că bărbaţii care consumă regulat carne roşie sau lactate cu conţinut mare de grăsime şi foarte puţine legume au un risc uşor mai ridicat de a dezvolta acest tip de cancer. Alte studii au asociat consumul de alimente sau suplimente cu calciu cu un risc mai mare de cancer de prostată. Însă toate aceste lucruri trebuie privite strict ipotetic în momentul de faţă.
„De asemenea, au fost efectuate numeroase studii în ceea ce priveşte atât factori endogeni, cât şi cei exogeni şi de mediu implicaţi în riscul de apariţie şi de progresie al cancerului de prostată. Astfel au fost studiate corelaţiile cu sindromul metabolic, diabetul zaharat şi tratamentul cu metformin, valorile colesterolului şi tratamentul cu statine, obezitatea, tratamentele cu testosteron etc. Pe baza rezultatelor tuturor acestor studii, ghidul elaborat de Asociaţia Europeană de Urologie a concluzionat că nu se poate stabili o dietă sau un tratament care să prevină apariţia sau progresia bolii”, adaugă medicul urolog. Un alt factor de risc, care, la fel, nu a fost confirmat 100%, este inflamaţia prostatei.
Tipuri de cancer de prostată
Adenocarcinomul acinar reprezintă peste 95% din totalul cancerelor de prostată. Adenocarcinomul ductal se dezvoltă în canalele glandei prostatice. El are tendinţa de a se dezvolta şi răspândi mai repede decât adenocarcinomul acinar.
„Un alt tip de cancer (tranziţional) poate avea originea la nivelul uroteliului vezicii urinare sau a uretrei, invadând secundar şi parenchimul prostatic. Cancerele prostatice cu celule scuamoase se devoltă la nivelul celuelor învelişului prostatei şi au o tendinţă de răspândire mai accelerată decât adenocarcinomul de prostată. Cunoaşterea tipului exact de neoplasm precum şi a caracteristiclilor de agresivitate îi ajută pe medici să stabilească un protocol adecvat de tratament”, explică Conf. Dr. Dragoş Georgescu, de la Bio- Medica.
Tuşeul rectal şi testul PSA, investigaţii esenţiale
Astfel, diagnosticul precoce al afecţiunii rămâne singura metodă ce poate salva viaţa pacientului. Diagnosticul iniţial se bazează pe tuşeul rectal şi pe determinarea antigenului prostatic (PSA). Acesta este util şi în diagnosticarea altor afecţiuni benigne ale prostatei.
„Introducerea în practica urologică a determinării antigenului prostatic specific a modificat fundamental diagnosticul precoce al cancerului de prostată. Acesta este un marker specific de organ, care poate avea valori crescute, şi nu numai în cancerul de prostată, dar şi în adenomul de prostată, prostatite etc. Valoarea sa în diagnosticare este superioară tuşeului rectal sau ecografiei transrectale”, mai spune medicul urolog.
Momentul în care trebuie să începeţi să efectuaţi aceste teste, precum şi intervalul între controale se stabileşte de către medicul urolog, care va contura o strategie personalizată pentru depistarea precoce a acestei afecţiuni. „Se recomandă efectuarea unui PSA la bărbaţii de peste 50 ani, această limită reducându-se la 45 de ani la pacienţii cu istoric familial de cancer de prostată. Ulterior, strategia bazată pe risc recomandă efectuarea unui PSA la 2 ani pentru pacienţii cu PSA de peste 1 ng/ml la 40 de ani şi peste 2 ng/ml la 60 de ani. De asemenea, şi momentul la care nu mai este necesară o astfel de evaluare pentru depistarea precoce se stabileşte în funcţie de speranţa de viaţă şi statusul de performanţă al pacientului”
Analiza care determină diagnosticul cert
Deşi tuşeul rectal şi valorile PSA pot ridica suspiciuni medicului, un diagnostic cert se poate pune doar după biopsie. Pe lângă modificările la tuşeul rectal şi valorile PSA mai apare un element! Indicaţia de efectuare a puncţiei trebuie să aibă în vedere vârsta şi afecţiunile asociate ale pacientului.
„Biopsia se efectueză transrectal sub ghidaj ecografic şi permite nu numai precizarea diagnosticului cancerului de prostată, ci şi agresivitatea acestuia, dată de gradul de diferenţierea celulară, şi ajută la stabilirea stadiului local al afecţiunii. Pentru un tratament adecvat, în funcţie de particularităţile fiecărui caz, în afara acestor date, poate fi necesară şi o evaluare imagistică prin RMN, scintigrafie osoasă, PET/CT”, explică medicul.
După analiza tuturor acestor date, medicul stabileşte strategia terapeutică şi protocolul de urmărire a pacientului. Opţiunile terapeutice sunt multiple: de la supraveghere activă, prostatectomie radicală, radioterapie externă, tratament hormonal, până la chimioterapie. „Alături de acestea, sunt şi metode minim-invazive (brahiterapie, crioterapie, HIFU), unele aflate încă în fază de evaluare a eficacităţii”, conchide medicul urolog.
1. Ficatul secretă zilnic între 0,5 şi 1l de bilă.
Acest lichid amar, de culoare galbenă, ne permite în primul rând să digerăm grăsimile ; pe de altă parte, el ne dezinfectează intestinele şi ne protejează împotriva diareei şi constipaţiei.
Un ficat obosit nu secretă în cantitate suficientă acest lichid miracol. Consecinţe: digestia materiilor grase devine mai dificilă, insuficient evacuate, substanţele nocive stagnează în intestine, expunând organismul la pericolele rezultând din diaree şi constipaţie.
2. Ficatul transformă şi „umanizează” toate substanţele care intră în corp, pentru ca ele să ne poată hrăni celulele fără a le agresa.
El este acela care le face perfect compatibile cu structura noastră, modificându-le prin trasmutaţie şi sublimare frecvenţa de vibraţie pentru ca aceasta să fie la unison cu aceea a aurei noastre, numai astfel aceste substanţe devenind parte integrantă din corpul nostru şi, într-o anumită măsură , din noi înşine),
Un ficat slab sau obosit lasă să treacă în întregul organism substanţe străine netransformate (prin transmutaţie şi sublimare) sau insuficient asimilate, care ne vor îmbâcsi în cel mai scurt timp cu toxine.
3. Ficatul primeşte totalitatea materiilor digerate şi le controlează riguros, el elimină excedentele şi reziduurile alimentare, tot el interceptează, neutralizează şi expulzează către intestin toate substanţele toxice, distruge bacteriile, aşteaptă ca elementele nutritive să fie transformate prin acţiunea fermenţilor şi enzimelor, pentru a le permite numai atunci să treacă în sânge.
Un ficat obosit ne asigură imperfect apărarea şi imunitatea corpului. El lasă să treacă în sânge substanţe neverificate, încărcate încă de toxine şi bacterii nocive. Ca urmare a acestui fapt, apar în timp diverse maladii şi chiar otrăvirea corpului.
4. Ficatul neutralizează la fel de eficient otrăvurile datorate activităţii celulare cât şi pe cele provenind din exterior: alcool, tutun, medicamente, carne etc.
Un ficat slab sau obosit se află în incapacitate de a face eforturi suplimentare, tocmai de aceea atunci el va elimina insuficient aceste otrăvuri care ne intoxică. Pe de altă parte, un mare număr de celule hepatice sunt distruse în contact cu alcoolul, tutunul, cu anumite medicamente sau cu unele substanţe chimice. Dacă această distrugere este cotidiană, ficatul nostru se va micşora şi se va rigidiza gradat, riscând să fie atins de ciroză.
5. Ficatul normalizează circulaţia sanguină în acelaşi mod în care un baraj dirijează cursul unui fluviu.
Asemenea unui burete, el reduce congestiile sanguine care ar putea stânjeni funcţionarea inimii, putând absorbi până la 1,5l de sânge pentru a restabili o ciculaţie normală. Atunci când congestia a fost eliminată, el restituie din nou acest sânge organismului.
Unui ficat slab sau obosit îi lipseşte supleţea necesară „înghiţirii” temporare a unei asemenea cantităţi de sânge. Din această cauză, atunci organismul pierde un preţios normalizator al circulaţiei lui sanguine.
6. Ficatul dozează totodată armonios cantitatea de hormoni din sânge, metabolizează grăsimile şi proteinile, stochează vitaminele şi zahărul în aşa fel încât acestea să fie oricând gata să fie folosite.
Printre altele, el fixează materialele de construcţie necesare reclădirii şi consolidării acelor părţi ale corpului care au fost victimile unor leziuni sau ale uzurii. De asemenea, tot el este acela care elimină excesul de colesterol.
Un ficat slab sau obosit ne va lăsa corpul să îmbătrânească repede fără a-i aduce hormonii care îi sunt indispensabili. El nu mai digeră atunci grăsimile şi proteinele de care avem nevoie. Vitaminile şi zahărul nu mai ajung să fie stocate, părţile afectate sau uzate ale corpului nostru nici nu se mai consolidează şi nici nu se mai reconstruiesc; iar colesterolul ne invadează vasele sanguine.
7. Ficatul ne asigură permanenţa sau constanţa temperaturii interne.
Un ficat slab sau obosit nu-şi mai poate îndeplini funcţia termică, făcându-ne astfel să suferim de frig sau de căldură.
8. Ficatul produce un anumit număr de substanţe esenţiale pentru sânge printre care amintim: protrombina şi fibrina, care îi permit sângelui să se coaguleze; heparina care îl face fluid şi globulina, substanţă care îl protejează sau îl imunizează faţă de diverse infecţii.
Un ficat slab sau obosit se privează de substanţele necesare coagulării sângelui, ne expune pericolului de hemoragie şi lasă ca sângele să se îngroaşe (să devină dens, vâscos), în dauna vaselor sanguine şi a inimii. El ne abandonează astfel, fără apărare, în faţa bolilor.
9.Ficatul este de asemenea direct răspunzător de echilibrul sanguin, el normalizează procentul de fier conţinut de globulele roşii.
Un ficat slab sau obosit nu mai poate interveni pentru alinarea suferinţelor celulelor noastre, care vor fi înfometate din cauza unui sânge dezechilibrat şi anemiat.
…Aventura nu se încheie aici…
O întreagă carte n-ar fi de ajuns ca să descrie cu precizie toate operaţiile, transmutările, transformările, reconstituirile, fixările şi sintezele elaborate de ficat, care este un organ nepereche. A-i pătrunde complet misterele tuturor acţiunilor sale ar echivala cu înţelegerea miracolului vieţii.
Ce consecințe poate avea o dereglare a ficatului?
Dimpotrivă, enumerarea maladiilor rezultând direct sau indirect dintr-o dereglare a ficatului poate fi de natură să ne facă mult mai responsabili faţă de acest agent esenţial al vieţii corpului nostru. Printre acestea se numără:
-digestie dificilă;
-constipaţie şi diaree;
-apendicită;
-diabet;
-obezitate sau slăbirea exagerată a corpului,
-anemie,
-colibaciloză,
-inflamare, fermentaţii putrede şi spasme la nivel intestinal;
-demineralizare;
-incapacitate de a suporta frigul;
-diverse tulburări auditive şi vizuale;
-boli de piele şi tulburări de pigmentare a pielii;
-arteroscleroză şi reumatism;
-hipertensiune arterială;
-sinuzită, guturai şi bronşită cronică;
-astm, boala fânului şi alte manifestări alergice;
Din fericire însă, natura ne furnizează întotdeauna un anumit număr de indicii sau semnale care ne avertizează că sănătatea ficatului nostru este în pericol şi am intrat deja pe panta periculoasă. Graţie acestor semne, putem fi întotdeauna capabili să ne decelăm o eventuală oboseală hepatică. Aceste semne (care ar trebui să fie nişte semnale de alarmă) sunt următoarele:
– limba mai mereu foarte încărcată şi miros urât al respiraţiei;
Pentru a evita ca aceste semne de rău augur să se instaleze în organism şi pentru a nu ne lăsa copleşiţi de aceste infecţii, trebuie să acţionăm din timp, mai înainte ca ficatul, organ vital pentru noi să se degradeze. Ştiind toate acestea, noi trebuie, cu alte cuvinte, să-i cunoaştem „prietenii” şi „duşmanii”, în special printre alimentele pe care noi le consumăm zilnic. Astfel, într-o alegere conştientă şi pe deplin responsabilă ar trebui să spunem cu hotărâre:
DA sau NU
NU:
zahărului alb rafinat, produs chimic „pur”, care ne agresează ficatul şi pancreasul prin simpla sa concentraţie. Neconţinând nici unul dintre fermenţii necesari bunei sale asimilări; el (zahărul) constrânge ficatul să acopere această carenţă cu preţul unui efort suplimentar care îl face să furnizeze el însuşi substanţele deficitare. Acest zahăr alb ar trebui deci să fie permanent alungat de pe masa noastră, în locul lui putând fi utilizat (doar la mare nevoie), mai curând ca un condiment decât ca un aliment, zahărul roşu de trestie.
DA:
mierii naturale, fructelor proaspete (în special lămâile) şi fructele uscate dulci, care vor putea înlocui foarte avantajos zahărul alb. Ele alină totodată tulburările hepatice şi favorizează funcţionarea armonioasă a ficatului (în special lămâile, care îl drenează şi îl stimulează în mod deosebit);
NU:
sării recristalizate şi rafinate, care este un alt produs chimic pur (clorura de sodiu). Întocmai ca şi în cazul zahărului şi făinii albe, rafinarea artificială îl privează de orice element viu. Din nefericire, acest tip de sare este folosit în exces în alimentaţia noastră.
DA:
sării marine nerafinate, purtătoare de viaţă şi vehiculatoare a unor subtile fluide benefice;
NU:
uleiurilor rafinate, margarinei şi grăsimilor animale, nefaste pentru sănătatea noastră. Primele, după cum se ştie, sunt fabricate prin intermediul unor procedee care distrug complet enzimele şi vitaminele, lăsând probabil diverse urme de catalizatori şi conpuşi chimici utilizaţi deja, foarte periculoşi pentru ficat. În ceea ce priveşte grăsimile animale, ele sunt acelea care accelerează necroza celulelor hepatice.
DA:
uleiurilor obţinute prin presare la rece, fără solvenţi chimici, care luptă eficient împotriva colesterolului; îndeosebi uleiul de măsline care este întotdeauna extraordinar pentru ficat şi care, fiind emulsionat cu lămâie, expulzează în timp record calculii biliari.
NU:
conservelor. Pentru a se păstra fără să se altereze, alimentele trebuie să fie fierte de mai multe ori, adăugându-li-se şi anumite substanţe chimice de sinteză (conservanţi). În urma acestui tratament, ele nu mai au nicio valoare alimentară biologică şi ne iau totodată posibilitatea de a utiliza vitaminele conţinute în alimentele crude.
DA:
legumelor şi plantelor crude sau fierte numai atât cât trebuie: morcovii, sfecla, varza, anghinarea, ţelina, păpădia, prazul sau usturoiul care fluidifică secreţiile bilei, vindecă hepatita şi restabilesc pe cale naturală funcţiile hepatice.
NU:
pâinii albe, pastelor făinoase şi produselor de patiserie. Diversele lor forme şi preparări, adeseori foarte apetisante, ascund în realitate absenţa substanţelor vii şi a vitaminelor, aceasta datorându-se lipsei grâului integral şi a tărâţei atât de pregnant revitalizante. În schimb, aceste produse sunt bogate în coloranţi, arome chimice şi diverse alcooluri. Prezenţa atâtor elemente nefaste, combinată cu carenţa în vitamine, enzime şi săruri minerale obosesc rapid ficatul, care nu mai poate asigura digestia şi neutralitatea lor.
DA:
pastelor alimentare şi pâinii integrale, care ar trebui să constituie baza alimentaţiei noastre. Într-adevăr, toate vitaminele şi aminoacizii pe care îi putem găsi în făina necernută protejează în mod natural celula hepatică împotriva agresiunii toxinelor.
NU:
cărnurilor şi mezelurilor. Să ne reamintim că ele sunt pline de proteine de proastă calitate, „de mâna a doua”, cum s-ar spune, fiind deja folosite de animalele din care provin. Aceste proteine sunt însoţite de toxine şi deşeuri a căror asimilare ne epuizează foarte mult organele digestive. În special mezelurile (dar şi carnea, aproape la fel de mult) conţin diverse substanţe chimice care ne obosesc şi ne mortifică ficatul. Să nu uităm de asemenea, că tocmai ca şi bazele azotate, carnea acidifică sângele şi că un organism acidifiat devine un teren propice dezvoltării unor maladii grave, cum ar fi chiar cancerul.
DA:
cerealelor complete (cum ar fi soia), ciupercilor, legumelor uscate, brânzeturilor naturale şi ouălelor, care în viitor vor înlocui cu succes cărnurile şi mezelurile, proteinele lor pure sunt de primă calitate, ele îi permit ficatului să se refacă fără să-l polueze cu toxine.
NU:
alimentelor sintetizate chimic, medicamentelor alopate (numai atunci când le putem înlocui cu remedii naturiste, total nenocive), tutunului şi alcoolului. În contact cu aceste veritabile otrăvuri, un mare număr de celule hepatice mor, iar vasele sanguine se rigidizează, devenind mai fragile şi pierzând şi o parte din capacitatea lor circulatorie. Insuficient energizat, oxigenat şi hrănit, ficatul suferă şi se sclerozează. El nu mai are suficientă forţă vitală pentru a reface celulele deteriorate, pentru a elimina colesterolul în exces, pentru a elabora anumite vitamine şi a filtra substanţele nocive. Încetul cu încetul, se instalează astfel o intoxicaţie generală.
DA:
alimentelor naturale care ne ajută să ne dezintoxicăm. Dacă vom înlocui otrăvurile alimentare cu elementele de construcţie conţinute în alimentaţia biologică, ficatul se va reconstitui şi va funcţiona din nou la parametrii săi normali.
NU:
surmenajului şi sedentarismului, suprasolicitării fizice şi intelectuale, angoasei şi fricii, care constituie tot atâtea otrăvuri ce ne intoxică celulele corpului. Lipsa mişcării sau exerciţiului fizic (cum ar fi gimnastica sau posturile (asana-ele) Yoga) este parţial răspunzătoare de apariţia constipaţiei, ca şi de insuficienţele respiratorii. În aceste condiţii, ficatul nu mai ajunge să elimine din organism o cantitate suficient de mare de deşeuri. Acumularea lor ne poate afecta măduva spinării, durificănd-o, aceasta conducând la paralizie.
DA:
relaxării profunde şi exerciţiilor fizice în aer liber (cel mai bine ar fi la mare sau la munte), sau practicii Yoga, care ne vor salva din acest pericol. Atunci când ficatul dispune de timpul necesar eliminării substanţelor nefaste, organismul se dezintoxică mult mai uşor. Aceste tehnici corporale ne aprofundează şi capacitatea respiratorie, prin intermediul căreia ne putem debarasa de aerul viciat, rezidual din plămâni. Ele sunt deci foarte necesare purificării corpului şi ficatului.
Unele dintre aceste reguli sau principii de bază ne pot părea prea severe şi limitative. Trebuie însă să realizăm că ele constituie baza unei cunoaşteri care ne este vitală. Este o prostie crasă să neglijăm aceste reguli pline de bun simţ sub pretextul că suntem interesaţi în primul rând de spirit şi mai puţin de trup, pentru că un trup bolnav se va aşeza implacabil de-a curmezişul spiritualizării noastre forţate. Să nu uităm acel înţelept dicton latin „MENS SANA IN CORPORE SANO” („Minte sănătoasă în corp sănătos”); bolile ne handicapează, frânându-ne dezvoltarea sau ascensiunea spirituală şi concentrându-ne uneori foarte eficient realizarea aspiraţiilor şi idealurilor noastre înalte. De fapt, orice boală trădează un anumit dezechilibru în fiinţă. Cunoaşterea mecanismelor prin care sănătatea noastră se poate deregla ne permite să învătăm şi să folosim nenumărate metode pentru a o restabili. La fel cum un bun meşteşugar lucrează cu instrumente foarte bune, şi noi trebuie să ne ameliorăm starea principalului nostru instrument: corpul. Redobândindu-ne sau păstrându-ne nealterată starea de sănătate, eliberăm forţele binefăcătoare care erau ascunse în noi înşine, putând de acum înainte să folosim inteligent aceste forţe pentru realizarea ideilor noastre creatoare.
Instrumentul este deci corpul, iar o piesă esenţială a acestuia este ficatul, care îndeplineşte atât funcţia de”gară de triaj” cât şi cele de centru distribuitor, uzină chimică şi centru anti-otrăvuri în organismul nostru. Trebuie deci să-l protejăm cu deosebită grijă şi să reţinem foarte bine următoarele 10 precepte de aur care, dacă vor fi cu adevărat respectate, ne vor menţine mereu ficatul într-o condiţie excelentă:
1) Nu ne vom obosi niciodată ficatul aducându-i o alimentaţie plină de deşeuri şi toxine;
2) Nu ne vom otrăvi ficatul lipsindu-l de alimentele bogate în celuloză, care accelerează evacuarea deseurilor;
3) Nu ne vom deteriora sau agresa niciodată ficatul cu alcool sau cu tutun;
4) Nu ne vom slăbi puterea de apărare a ficatului consumând numai alimente acide şi azotate;
5) Nu ne vom distruge ficatul cu alimente denaturate sau printr-un abuz de medicamente chimice.
6) Nu ne vom surmena niciodată ficatul printr-un exces de hrană;
7) Nu vom cere niciodată ficatului eforturi suplimentare administrându-i alimente greu digerabile;
8)Nu ne vom usca ficatul printr-o circulaţie sanguină deficitară care nu-i aduce sânge proaspăt;
9) Nu ne vom sufoca niciodată ficatul privându-l de oxigen;
10) Nu ne vom congestiona niciodată ficatul refuzăndu-i o dietă hidrică care i-ar permite să respire şi să se odihnească.
Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența de navigare. Folosind acest site, sunteți de acord cu politica de cookies.AcceptView Policy
Manage Consent
To provide the best experiences, we use technologies like cookies to store and/or access device information. Consenting to these technologies will allow us to process data such as browsing behavior or unique IDs on this site. Not consenting or withdrawing consent, may adversely affect certain features and functions.
Functional
Mereu activ
The technical storage or access is strictly necessary for the legitimate purpose of enabling the use of a specific service explicitly requested by the subscriber or user, or for the sole purpose of carrying out the transmission of a communication over an electronic communications network.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistics
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
The technical storage or access is required to create user profiles to send advertising, or to track the user on a website or across several websites for similar marketing purposes.