Boala Hodgkin – o boală a paradoxurilor.

Este o maladie cu trăsături distincte şi destul de răspîndită, astfel încît să împartă limfoamele (cancerele ţesutului limfatic) în hodgkiniene şi nehodgkiniene. Boala are manifestări clinice relativ discrete, uneori diagnosticul fiind pus cu totul întîmplător pe o radiografie făcută în alt scop. Este o boală canceroasă, cu tot cortegiul de temeri. Această maladie a fost temeinic şi îndelung cercetată, începînd cu Thomas Hodgkin în 1832, astfel că s-au obţinut rezultate importante în diagnostic, stadializare şi terapie, fiind un etalon al progreselor ştiinţifice medicale. Apare mai ales la persoanele între 15 şi 45 de ani, iar diagnosticul nu mai reprezintă o fatalitate, dacă pacientul beneficiază de tratament corect. În aceste condiţii, el are şanse uriaşe de supravieţuire.

Boala Hodgkin este un limfom, adică un cancer al sistemului limfatic, responsabil cu răspunsul nostru imun. Din motive încă necunoscute, celule limfatice îşi pierd proprietăţile normale, trăiesc mai mult şi se răspîndesc, generând acelaşi tip de celule anormale, care colonizează în ordine grupele ganglionare, splina, ficatul.

Simptome

După cum spuneam, apare cu predilecţie la tineri, existînd o afectare vizibilă a sexului masculin (raport de 4/1), în mecanismul patogen fiind implicat factorul ereditar şi posibil cel infecţios, legat de infecţiile în antecedente cu virusul Epstein Barr, precum şi o disfuncţie a sistemului imunitar.

Simptomele iniţiale sînt nespecifice, semănînd cu o stare gripală: febră, oboseală, transpiraţii nocturne. La acestea se adaugă în timp adenopatii (măriri ale ganglionilor) nedureroase, situate de obicei cervical, în zona axilară sau inghinală, scădere vizibilă în greutate (peste 10% din greutatea corporală în cîteva luni), diminuarea apetitului, prurit intens, mărirea ficatului şi splinei, precum şi semne produse de masele ganglionare toracice sau abdominale: icter, edeme ale membrelor, dispnee, anemie.

Diagnostic

Precizarea diagnosticului se face în urma examenului fizic, completat cu examene radiologice, tomografice sau de rezonanţă magnetică, examen de sînge. Însă testul decisiv este biopsia ganglionară, care evidenţiază existenţa celulelor anormale specifice Reed-Sternberg. Un lucru la fel de important este precizarea stadiului evolutiv, care este criteriul esenţial în stabilirea conduitei terapeutice. Există patru stadii ale bolii, fiecare cu anumite subtipuri, care apreciază dimensiunea afectării ganglionare.

În stadiile I şi II, după un tratament corect, remisia intervine în circa 80% dintre cazuri. În celelalte stadii scade la 60%. De aici importanţa diagnosticului precoce şi a prezentării urgente la medic. Facem asta atunci cînd observăm sau simţim o formaţiune tumorală, indiferent de mărimea ei, chiar dacă aceasta e nedureroasă. După încheierea tratamentului, bolnavul trebuie tratat pentru eventualele efecte adverse şi monitorizat pentru depistarea semnelor de reapariţie a bolii.

Terapii

Tratamentul are ca scop principal distrugerea celulelor maligne. Aceasta se poate face prin radioterapie, chimioterapie sau prin asocierea celor două metode. O altă opţiune terapeutică este transplantul medular. Deşi tratamentele sînt invazive şi greu de suportat, expunînd la numeroase efecte adverse, totuşi rezultatele sînt indiscutabile.

AUTOR: prof.dr.Mirela Wagner, specialist oncologie, dermatologie, neurologie